Orange își extinde catalogul cu zeci de modele de telefoane recondiționate

Timp 05/04/2023 De mhb

Orange a lansat o campanie prin intermediul căreia clienții vor putea achiziționa telefoane recondiționate la prețuri avantajoase. În combinație cu ofertele pentru abonamente, acestea vor contribui la protejarea mediului și la o gestionare mai eficientă a materialelor folosite în producția de smartphone-uri.

Recommerce și Diangi sunt partenerii care vin în sprijinul Orange. Practic, acum poți achiziționa cu sau fără abonament un telefon la mâna a doua, însă bine recondiționat. Aici, prețurile diferă și vom vedea imediat despre ce este vorba.

Telefoanele sunt deblocate și vin însoțite de o garanție de 12 luni, recondiționarea acestora garantând și nivelul de performanță regăsit pe modelele noi. Orange și-a extins portofoliul de smartphone-uri cu astfel de selecții. În funcție de preferințele clientului, telefoanele pot fi achiziționate cu sau fără abonament, având totodată și posibilitatea obținerii acestora prin prelungirea abonamentului.

Cum ar arăta o ofertă pentru un smartphone recondiționat de la Orange?

Magazinul online Orange găzduiește o selecție vastă de mărci și modele de telefoane recondiționate, precum iPhone 12, Huawei P40, Samsung Galaxy Z Fold 3 și Flip 3 sau membri ai familiei Xiaomi. De exemplu, iată ce prețuri pune Orange la dispoziția doritorilor în magazinul online pentru un iPhone 12 Mini în varianta 64GB:

Orange își extinde catalogul cu zeci de modele de telefoane recondiționate

Haideți să vedem oferte și pentru alte modele, cum ar fi cele din generațiile anterioare. Pentru un iPhone XR recondiționat, clienții pot alege crearea unui abonament Fun 8 și achitarea diferenței de 1473 de lei sau prelunginrea unui contract existent cu posibilitatea achitării smartphone-ului la 72 de lei pe lună. Totodată, aceștia pot opta și pentru varianta „la liber” la prețul de 2647 de lei.

În mod similar, modelele Samsung din seria Galaxy A vin în diferite prețuri și combinații. Un model recondiționat Galaxy A52 5G dual-SIM cu 128GB stocare este disponibil la prețul de 1200 de lei cu abonamentul Smart 15, în rate de 50 de lei pe lună cu prelungirea unui abonament existent sau la prețul fără abonament de 1896 de lei.

Telefoanele recondiționate din catalogul Orange vin însoțite de certificat de garanție, carte tehnică și accesorii noi, iar operatorul lucrează pentru a oferi clienților mai multe tipuri de abonamente și opțiuni prin care să-și poată achiziționa modelul dorit. În plus, aceștia beneficiază de livrare gratuită. Ofertele respective pot fi consultate aici, în magazinul online dedicat.

Totodată, este important de menționat faptul că Orange asigură și garantează calitatea livrării și a condițiilor smartphone-urilor sale. Fiecare model regăsit în catalogul operatorului dispune de recondiționare superioară.

Pentru a testa calitatea produselor, am luat ca reper un iPhone XR livrat de către Orange. Rezultatul atestă recondiționarea profesională. Modelul nu prezintă niciun fel de uzură fizică iar componentele sale interne, precum și software-ul au fost testate și acreditate în conformitate cu standardele impuse.

Taguriorange