Microsoft lucrează la dezvoltarea unui procesor proprietar pentru dispozitivele Surface

Timp 09/04/2023 De mhb

Cele mai recente tablete din gama Surface au fost livrate cu procesor „proprietar” Micosoft SQ1 și SQ2, pe arhitectură ARM. Acestea sunt însă doar cipuri rebrand-uite de la Qualcomm, care beneficiază de mici optimizări pentru platforma Windows. Se pare însă că ambițiile Microsoft, așa cum se întâmplă cu Apple, Google și alte companii în ultima vreme, este să își producă propriile cipuri, pe care să le integreze în dispozitivele Surface. Compania caută acum un șef pentru divizia de procesoare, conform LinkedIn.

Microsoft caută un șef pentru dezvoltarea unui procesor proprietar

Microsoft este în căutarea unui Director pentru arhitectura chipset-urilor, conform unui anunț publicat pe platforma sa socială, LinkedIn. Existau deja zvonuri care spuneau că Microsoft lucrează alături de AMD pentru realizarea unui procesor mobil pe arhitectură ARM, iar acest anunț ar putea fi dovada care confirmă acest lucru.

Chiar dacă încă nu avem informații clare despre procesorul Microsoft, zvonurile spuneau că ar folosi un CPU bazat pe nuclee Cortex-X1, alături de un GPU AMD mRDNA 2 și un modem 5G Exynos de la Samsung. Ar fi astfel o combinație de diverse tehnologii, dar foarte similar cu ceea ce pregătește și Samsung pentru Galaxy S22. De altfel, tot Samsung ar putea fi sursa pentru design-ul Google Tensor, lucru care ce pune compania sud coreeană într-o poziție foarte interesantă.

Microsoft lucrează la dezvoltarea unui procesor proprietar pentru dispozitivele Surface

Anunțul de angajare descrie ceea ce caută Microsoft:

„Ești pasionat de construirea de dispozitive și tehnologii cool? Echipa Surface luminează experiențele Microsoft cu noua generație de dispozitive. O parte fundamentală a strategiei noastre este aducerea productivității și mobilității împreună prin dispozitive care permit noi experiențe – ajutarea oamenilor și organizațiilor să își deblocheze creativitatea, pasiunea și potențialul.”

Cât de mare va fi diferența de performanță între cipurile Microsoft și cele din prezent? Este greu de spus în acest moment, însă Apple a dovedit că avantul tehnologic poate fi mare atunci când adopți tehnologii proprietare, dezvoltate în tandem cu software-ul propriu. Microsoft are astfel ocazia de a crea un model de computer portabil cu Windows performant, care să devină baza pe care alte companii ar putea construi dispozitive similare.

sursa: Phone Arena