OPPO lucrează la un telefon cu un ecran secundar detaşabil, conform unui brevet

Timp 14/01/2022 De mhb

OPPO continuă să exploreze noi formaturi de terminale mobile şi să inoveze iar de această dată am descoperit schiţe şi un brevet al său, care fac aluzie la un telefon cu ecran secundar detaşabil. Acest brevet a fost înregistrat la WIPO şi îl analizăm mai jos.

Soluţia aminteşte de ce a încercat LG să facă prin acel ecran secundar ataşat la flagshipurile sale cu ajutorul unei huse speciale. Ce e diferit aici e faptul că ecranul secundar, cel detaşabil poate funcționa ca un telefon de sine stătător odată scos din mecanism. Brevetul nu e chiar nou, el fiind înregistrat în decembrie 2019 şi publicat abia recent.

În imagini vedem un ecran detaşabil care se poate conecta la terminalul principal folosind un soi de "schelet", o bază ce ar putea fi o husă sau o balama atașabilă magnetic. Cele două unităţi sunt împărţite în "Slave" şi "Master". Master este telefonul principal, iar Slave este terminalul detaşabil. Cele două pot comunica între ele prin Bluetooth sau alte tipuri de conexiuni wireless, chiar şi când sunt detaşate.

Brevetul menţionează că ecranul secundar va funcţiona ca un telefon tradiţional cu o tastatură, ecran şi conexiune wireless, dar fără camere.Unitatea principală apare cu o cameră duală, cu butoane de volum în stânga, dar şi o grilă de difuzor şi port USB-C jos. Unitatea Slave va aduce şi extra capacitate a bateriei şi extra stocare, nu doar o diagonală crescută.

Sunt prezentate şi mai multe unghiuri de înclinare şi utilizare ale acestui combo. Ca de obicei un brevet e doar un produs imaginat în laboratoarele OPPO, deci nu garantăm că el va exista. La urma urmei LG nu a avut mare succes cu proiectul său.