Top 10 mid-range phones on the year 2021 in Mihai Arsene's vision: MediaTek ascension, designs that are also low budget gaming

Time 24/05/2022 By myhoneybakedfeedback

Iată că am ajuns și în ultima lună din 2021 și a sosit momentul listelor de final de an. Am pregătit astfel un top 10 al telefoanelor mid-range (în viziunea mea), însă va sosi unul și pentru telefoanele flagship ulterior. Cred că a fost un an mai lejer față de 2020 atât pentru noi, cât și pentru producătorii smartphone-uri, având în vedere că aceștia s-au adaptat la condițiile de pandemie încă din 2020.

Nu putem spune însă că a fost un an cu adevărat ușor, criza semiconductor făcând ravagii chiar și acum când vine vorba de producția și livrarea de componente. Au apărut modificări în piața telefoanelor mobile și consider că cea mai mare pierdere din acest an este LG Mobile, companie ce și-a anunțat ieșirea de pe acest segment în urmă cu câteva luni. Au apărut însă și jucători noi, cel puțin în Europa, vivo lansând oficial o parte din telefoanele sale inclusiv în România.

Am ales să includ în topul meu telefoane cu un raport calitate-preț bun, dar și pe cele care m-au impresionat atâț din punct de vedere al autonomiei, al funcțiilor și al inovației. Câteva dintre ele se pot bate chiar cu flagship-uri când vine vorba de anumite aspecte.

10. Xiaomi Mi 11 Lite 5G

Xiaomi lansa undeva în luna aprilie modelul Mi 11 Lite care a sosit atât în versiune 4G, cât și în cea 5G. Mi 11 Lite 5G NE a sosit însă mai târziu, abia în luna octombrie, ca înlocuitor pentru primul model 5G. The reason? Criza semiconductor despre care vorbeam mai sus, compania fiind nevoită să înlocuiască CPU-ul Snapdragon 780G (pe 5nm) cu un Snapdragon 778G (pe 6nm). „Gurile rele” spun chiar că acel procesor era prea puternic și a fost o mișcare voită din partea companiei pentru a nu-și canibaliza propriile modele.

Mie îmi place primul model, cel cu procesor Snapdragon 780G. Xiaomi Mi 11 Lite 5G este subțire și ușor, cântărind doar 159 de grame și având o talie de doar 6.8 mm. Vine cu rezistență la apă și praf în regim IP53, dar și protecție Corning Gorilla Glass 6 atât pentru display, cât și pentru panoul din spate. Și dacă tot veni vorba despre ecran, acesta este un AMOLED foarte luminos, atingând chiar 690 LUX în testele noastre, depășind chiar flagship-uri lansate în acest an.

9. Motorola Moto G60

Motorola a lansat o mulțime de modele în acest an și pe majoritatea a integrat display-uri cu rată de refresh de peste 120Hz. E și cazul lui Moto G60 care a primit recent o recenzie detaliată din partea noastră, concluzia noastră fiind că este un telefon corect care nu oferă nici mai mult nici mai puțin pentru prețul plătit. Avem unul dintre cele mai mare display-uri primite pe un model mid-range, având 6.8 inch în diagonală, dar și o baterie de 6000 mAh ca atuu.

8. vivo V21 5G

Vă spuneam că vivo a intrat pe piața din România în acest an. Unul dintre cele mai populare și interesante modele lansate este fără doar și poate vivo V21 5G, mai ales pentru pasionații de selfie-uri. Why do I say that? Este singurul model lansat în acest an cu bliț LED în partea frontală și cameră selfie de 44 MP. Bate chiar flagship-uri când vine vorba de captură selfie și filmează la calitate [email protected] Ce-i drept, hardware-ul nu este excelent, având un procesor MediaTek Dimensity 800U la interior.

Top 10 telefoane mid-range pe anul 2021 în viziunea lui Mihai Arsene: Ascensiunea MediaTek, design-uri care mai de care și gaming cu buget redus

Vine însă cu un display AMOLED de calitate, de 6.44 inch în diagonală, are refresh rate de 90Hz, iar setup-ul foto din partea din spate își face treaba, având o cameră de 64 MP principală cu OIS. Tototodată, chiar dacă bateria are doar 4000 mAh, a surprins plăcut în cazul testelor noastre. Din nou vorbim despre un telefon ușor de manevrat, subțire, orientat parcă spre publicul feminin. vivo a ales și nuanțele în care sosește acest smartphone cu atenție, iar designul este cel puțin interesant.

7. POCO F3

Ajungem și la „telefonul gamerilor cu buget redus”. POCO F3 a făcut senzație de îndată ce a ajuns în România. Vine cu un display AMOLED de calitate, refresh rate de 120Hz, difuzoare stereo și un procesor puternic la interior. Vorbim despre un Snapdragon 870, un Snapdragon 855++ practic. Nu excelează când vine vorba de captură foto sau video, însă mulțumește gamerii, ei nefiind neapărat interesați de fotografie.

6. Motorola Edge 20

Și Motorola a impresionat plăcut în acest an, lansând telefoane suficient de accesibile cu display-uri de calitate, AMOLED și chiar cu refresh rate de 144Hz. Un astfel de model ar fi Motorola Edge 20, un terminal pe care îl consider reprezentativ pentru zona mid-range. El este ușor, subțire și sosește cu un design atractiv, având muchii plate. Vine cu o cameră pe care te poți baza aproape în orice situație, mai puțin când vine vorba de captura video nocturnă, dar impresionează la selfie-uri. E un telefon echilibrat ce livrează o experiență de utilizare stock în mare parte.

5. Xiaomi 11T

La mijlocul clasamentului meu se află Xiaomi 11T. În 2021 MediaTek a demonstrat că poate livra procesoare capabile și echilibrate când vine vorba de performanță și autonomie. CPU-ul Dimensity 1200, integrat și pe acest terminal, a surprins plăcut în acest an. Pe lângă faptul că e un model destul de accesibil, sosește cu un display de top și nu e rău nici când vine vorba de calitatea foto. A avut parte chiar și de o ofertă la precomandă atractivă prin care doritorii au primit un aspirator robot cadou.

4. OnePlus Nord 2

Un alt model cu procesor de la MediaTek este OnePlus Nord 2, așa-zisul “mid-range killer”. Totuși, el a primit un CPU chiar mai special, Dimensity 1200-AI, dar și un senzor foto flagship care impresionează chiar și la captura nocturnă, fiind cu doar 10% sub OnePlus 9 Pro. Stabilizarea optică este excelentă, iar față de predecesor (OnePlus Nord) se observă upgrade-uri notabile în cazul capturii selfie.

Același procesor livrează o performanță excelentă pentru un mid-range și nici nu se încinge la utilizarea îndelungată. Nici în ceea ce privește autonomia bateriei nu stă rău și e campion în cazul testului de încărcare, doar 28 de minute fiind necesare pentru alimentarea sa de la 0 la 100%.

3. Samsung Galaxy A52s

Cel mai popular telefon mid-range din acest an ar fi Galaxy A52s datorită raportului calitate-preț. El a putut fi achiziționat la sub 1500 lei de Black Friday și sosea la pachet cu noile căști Galaxy Buds2. A debutat la câteva luni distanță de Galaxy A52, iar ca design nu se observă diferențe între cele două modele. Totuși, A52s vine cu un procesor mai potent, Snapdragon 778G și aduce Wi-Fi 6 pe partea de conectivitate.

În rest, avem același setup foto cu stabilizare optică, cameră selfie de 32 MP care nu e chiar rea, rezistență la apă în regim IP67 și un display AMOLED de calitate, cu refresh rate de 120Hz. Ca posesor de smartphone Samsung, în cazul acestui model apreciez și interfața One UI întrucât consider că e foarte intuitivă și aduce câteva funcții folositoare.

2.Motorola Moto g200

Motorola a surprins pe final de an și cu un alt smartphone excelent din punct de vedere al specificațiilor. Un telefon de buget pentru gameri care se apropie de flagship-uri când vine vorba de dotări. Moto g200 a debutat chiar la începutul acestei luni și vine cu procesor Snapdragon 888+ la interior. Este însă vorba despre un super high mid-range, existând câteva aspecte care îl diferențiază față de un flagship pur-sânge.

Vorbim în principal despre construcție (plastic), dar și despre display, fiind vorba despre un IPS cu refresh rate de 144Hz. Pot spune însă că apreciez și acest tip de ecran în defavoarea unui AMOLED, având mulți cunoscuți care au avut parte de efect burn-in de-a lungul timpului pe smartphone-urile lor.

Îl consider un smartphone excelent însă atât pentru gameri, cât și pentru cei ce vor să aibă un „PC de buzunar”, sosind cu funcția Ready For care îți permite să îl conectezi la un monitor extern și să îl folosești pentru browsing, videoconferințe sau chiar gaming. Nu știu însă în ce măsură va mulțumi pasionații de fotografie având în vedere că senzorul de 108 MP nu are stabilizare optică.

1. realme GT Neo2

Când vine vorba de lansări, 2021 a fost un an excelent pentru realme. Compania a prezentat o mulțime de modele, atât accesibile (din seria realme 8), cât și un smartphone ce se bate chiar cu flagship-urile din acest când vine vorba de performanță (realme GT 5G). Spre finalul acestui an a sosit și realme GT Neo2, un model super high mid-range ce poate fi considerat „all rounder-ul anului 2021”. Aduce un design plăcut, un ecran luminos, dar și o autonomie excelentă alături de o alimentare super rapidă.

El vine cu răcire pe bază de gel cu diamante și surprinzător, s-a dovedit a nu fi un gimmick, ajungând la maxim 30.2 grade Celsius la gaming. De asemenea, chiar dacă sosește cu același setup de camere regăsit și pe realme GT 5G, surprinde plăcut și vine cu câteva funcții extra. El este Battery Phone-ul numărul 1 pe anul 2021 conform testelor noastre și chiar un telefon excelent pentru gameri. E genul de model pe care l-aș recomanda cunoscuților, livrând o experiență completă la un preț corect.

Concluzie:

2021 a fost un an în care mai mulți producători au conștientizat cât de importante sunt smartphone-urile mid range, ele reprezentând de fapt cel mai mare procent din vânzări. Astfel, le-au dus la un total alt nivel, ajungând chiar să se bată cu flagship-uri când vine vorba de performanță, dar sosind însă la un preț moderat. N-am putut însă să omit smartphone-urile care livrează exact ceea ce promit la o sumă corectă, precum Motorola Moto G60 sau Galaxy A52s.

Cred că în 2022 vom avea chiar mai multe modele super high midrange și e posibil să vedem 8 GB de memorie RAM și cel puțin 128 GB de stocare ca standard acceptat de către toți producătorii. Totodată, cred că MediaTek va deveni o alegere mai populară chiar și în cazul firmelor cu renume în 2022, având în vedere că încă din acest an CPU-urile sale au adus doar surprize plăcute și ușor, ușor, devin o „amenințare” reală pentru cipseturile energofage de la Qualcomm.

Până anul viitor însă, vă reamintesc că vă puteți vota și voi preferații din acest an accesând sondajele "Telefonul mid-range al anului 2021" şi "Telefonul High End al anului 2021".