Vodafone România este partener tehnologic Sameday România, pentru eficientizarea procesului operaţional în prag de Black Friday 2021

Timp 25/04/2022 De mhb

Vodafone România a anunţat astăzi semnarea unui parteneriat cu firma de curierat Sameday România. Operatorul devine partener de tehnologie pentru eficientizarea procesului operaţional, iar această veste soseşte în pragul celei mai aglomerate perioade pentru firmele de curierat, Black Friday.

Vodafone va fi partener în furnizarea de soluţii complete de digitalizare pentru automatizarea şi îmbunătăţirea fluxurilor operaţionale, care asigură o eficienţă sporită a întregului proces, de la sortarea expediţiilor până la livrare. Iată cu ce contribuie operatorul la procesele din cadrul Sameday:

Centrul logistic Sameday din Rudeni dispune de tehnologii de ultimă generaţie, care scurtează de până la 3 ori timpii de sortare a expedierilor. Toate soluţiile implementate sunt conectate la o platformă unică, ce asigură administrarea tuturor proceselor operaţionale. O componentă importantă în procesul de eficientizare şi digitalizare o reprezintă soluţia pentru centrul logistic Sameday din Rudeni, unde se desfăşoară o bună parte din operaţiunile de descărcare, încărcare şi sortare a coletelor.

Vodafone România este partener tehnologic Sameday România, pentru eficientizarea procesului operaţional în prag de Black Friday 2021

Acolo se utilizează soluţia Vodafone integrată de echipamente rigidizate, specifice industriei de curierat şi logistică, conectate la infrastructură companiei prin reţele Vodafone, cea fixă şi mobilă. Vodafone la oferă curierilor Sameday şi o soluţie completă de date şi echipamente mobile: echipamente de scanare şi imprimante mobile. Acestea permit realizarea unor operaţiuni în timp real, eficientizând procesul de livrare: pot schimba statusul comenzilor, pot accesa informaţii din baza de date, verifica coletele şi încasa ramburs, dar şi emite chitanţa în format electronic.

Sameday a implementat în 2019 soluţia Vodafone pentru conectarea, monitorizarea şi administrarea de la distanţă a reţelei de lockere Easybox, extinsă accelerat în ultimii ani şi ajungând la 1750 de puncte de livrare la nivel naţional.