Prima Dacia cu adevărat românească: nu este cea la care te-ai aștepta

Timp 05/10/2022 De mhb

Dacia reprezintă unul dintre brandurile ancorate cel mai mult în mentalul colectiv al românilor. Cu toate acestea, nu toate modelele lansate au fost gândite sau produse în România, nici ”atunci”, nici acum.

Dacia 1300 a fost, pentru o lungă perioadă de timp, cea mai populară mașină a românilor, mai ales înaintea revoluției de la 1989. Cu toate acestea, bazele de design pentru acel model nu au fost autohtone. În schimb, inspirația a venit de la un model de Renault. Am detaliat întreaga poveste din spatele acelei situații aici.

Dacia Nova, primul model concepție românească

Până la Dacia Nova, toate modelele anterioare ale constructorului de la Mioveni nu au fost gândite pe teritoriul țării noastre. Nova s-a lansat iunie 1995 în cadrul Târgului Internațional București de la Romexpo și a reprezentat startul unei noi etape din istoria companiei.

Prima Dacia cu adevărat românească: nu este cea la care te-ai aștepta

Dacia Nova s-a transformat ulterior în Dacia SuperNova și, mai târziu, în Solenza. Caroseria de la primul model de Nova era de tip hatchback, cu cinci uși și cinci locuri.

Dacia Nova a fost și un produs popular de export al României, dar, în mod regretabil, din cauza capacității de producție limitate de la Mioveni, nu s-au putut livra mai multe exemplare în Bulgaria, Ungaria, Grecia și Serbia. În acest țări a existat o cerere semnificativă pentru creațiile constructorului autohton.

În teorie, în 1998, a existat și variantă de camionetă, Dacia Nova Van. Aceasta din urmă, însă, a rămas doar în stadiu de prototip.

La capitolul particularități tehnice, majoritatea modelelor Nova au fost vândute cu un motor de 1,6 care dezvolta 72 de cai putere. Între 1995 și 1997 s-a fabricat R523 al Dacia Nova și între 1995 și 2000 R524. Inginerii Dacia au proiectat Nova pentru că modelul 1310 se învechise și nu mai era vândut.

Ca un detaliu interesant, versiunea din 1998 a bolidului, cu motor de 1,6 pe injecție avea alte mânere la portiere, mai moderne. Tot atunci, au ajuns aerul condiționat și închiderea centralizată printre dotările Dacia. Nova nu se mai produce din 2000, când a apărut SuperNova.