I like IT iLikeIT. Max are doar 16 ani, dar are doua canale Youtube cu peste 400.000 de abonati: "Am investit mai mult in gaming"

Timp 02/05/2022 De mhb

La 16 ani, este stapan peste doua canale de YouTube, cu peste 400.000 de abonati. Strange in fiecare zi cate 200.000 de accesari.

Adica...vreo patru Arene Nationale pline-ochi cu oameni intra sa vada clipurile lui cu Minecraft.

Maximilian Ioan este vlogger si gamer. Creator de continut online...cu rezultate notabile. Face parte din fermecatoarea generatie YouTube.

Are doar 16 ani. E vedeta? In lumea celor care gandesc la fel, da. Este milionar? Deocamdata, in accesari...si idei. Maximilian Ioan e un...YouTuber prin definitie, asa cum le place sa-si spuna pustilor "digital natives". Adica...nascuti cu nasul in tastatura si butonatul in ADN. Max are un vlog si un canal extrem de popular de gaming. A inceput...acum vreo cinci ani.

"Initial am facut asta prin 2011-2012, cu o camera foarte foarte proasta, nici macar nu era camera video, era un aparat foto. Toata lumea o lua ca pe o gluma, radeau de mine. Chiar si eu am ras de asta, le-am sters. Ma las, nu mai fac nimic..." - povesteste Max.

Citește și
iLikeIT. Producatorii de telefoane din Asia vin puternic din urma. Avantajele si dezavantajele unui smartphone din China

Cateva luni mai tarziu, Max a luat o decizie inteleapta. A investit intr-un DSLR si a redeschis canalul de YouTube.

I like IT iLikeIT. Max are doar 16 ani, dar are doua canale Youtube cu peste 400.000 de abonati:

"A venit camera, hai sa incerc iar. Cand am incercat a mers din prima, am strans 500 de abonati in prima zi. Dupa, am inceput sa cresc foarte repede. Aveam 10.000 de abonati, nici mie nu imi venea sa cred. Pe atunci nu erau sumele astea de acum, 100 - 200 de mii de abonati."

Astazi, el este un pusti hotarat sa spuna deschis ce-l apasa, ce gandeste. Reteta care, in cazul lui, merge ca unsa. Pe canalul de vlogging sunt urcate doar 74 de clipuri.

Are, in schimb, 226.000 de abonati.

"Asta este primul meu clip. Acum daca ma uit la el mi se pare groaznic. Ma simt rusinat. Probabil, daca m-as uita la ele, le-as sterge. Am 14 ani." - spune Max.

Spune ca e simte rusinat pentru ca, in Romania, sa filmezi pentru altceva decat televiziune este considerat...tabu. Mai corect, nu exista pentru majoritatea populatiei. Iata de ce multi nici macar nu iau in calcul o cariera...pe internet.

"Nu neaparat colegii. Si familia. L-o fi apucat si pe asta filmarea, dar au fost si multi care tot ce faceau era sa imi strice ce faceam acolo, sa ma descurajeze. Pot sa iti zic ca uneori eram demoralizat. Zilnic din sute de comentarii sunt si injuraturi, orice youtuber nu e afectat."

Maximilian a strans in jurul lui o veritabila comunitate. In clipuri, vorbeste despre problemele generatiei din care face parte. Si accepta provocari de la abonati.

"A fost ceva de moment, nu m-am gandit din timp. Am vazut camera, trepied, hai sa filmez iar. Ma filmam cu telefonul. Am investit mai mult in gaming. Un nikon 3200, un trepied. Vreau sa imi cumpar lumini si-un microfon."

Adolescentul din Cluj pune insa accent pe gaming. Se poarta. Se cere. Se cauta. PewDiePie este un suedez care s-a imbogatit de pe urma acestei activitati. Are, probabil, cel mai popular canal de pe YouTube: aproape 40 de milioane de abonati.

Ca sa va faceti o idee, artistii celebri aduna laolalta vreo 70 de milioane....

Max este fan declarat Minecraft. Se filmeaza jucand si comentand. Zilnic, 170.000 de oameni se uita, in medie, la el. Abonati are 236.000.

"Acum e nebunie, daca ma duc undeva, o sa vina cineva la mine. Acum sunt ok cu ideea asta, apoi eram speriat, nu mai ies din casa. Ma emotionam. Dupa ce am mers la multe evenimente, si au venit toti deodata la mine. Nu e ceva atat de wow incat sa nu poti sa iesi pe strada."

"Nu ma consider vedeta. La scoala o duc decent. Nu sunt cel mai rau din clasa, am 9, 8. O sa termin scoala o sa dau Bac-ul. Nu ma gandesc sa ma las de scoala."

"Cat de greu e sa faci asta. E mai mult mai mult decat pare. La Vlog dureaza sa ai scenraii, sa nu te balbai, imi ia undeva la 9-10 ore pe zi. La gaming e iara stresant. Alteori as vrea sa dorm, dar maine trebuie sa ma motivez. E greu."

Maximilian a invatat doua lectii utile oricarui pusti ce-si petrece mult timp pe net: sa nu abandoneze si sa fie imun la critici. Mai ales cand vin din partea "trollilor".

"Sunt multi youtuberi care in momentul in care nu au chef renunta. Daca sunt multi oameni, e nevoie sa pui in fiecare zi. Pe vlog nu am pus atat de mult. O data la doua saptamani. In fiecare zi sa filmez pe gaming."

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News