Dacia face valuri peste ocean: noul Sandero Stepway i-a uimit pe străini

Timp 26/01/2022 De mhb

Dacia continuă să uimească, în special pe meleaguri străine. Nu poate decât să ne bucure că un produs autohton este lăudat și recunocut la nivel internațional.

Dacia și-a făcut un renume din felul cum se reinventează și inovațiile pe care le aduce cu fiecare model nou pe care îl lansează, iar noul mini SUV Sandero Stepway nu face excepție de la regulă. Producătorul român a parcurs un drum lung până să ajungă unde este acum. A devenit „un jucător” important în sectorul central-sudic european și a ajuns să domine piața din Africa de Nord. Mai mult, cea mai vândută mașină din Algeria este Dacia Sandero.

Care sunt noutățile

Conform celor de la AutoExpress, noul model de la constructorul român uimește atât prin schimbările subtile dar și prin cele evidente. Puse una lângă cealaltă se observă imediat că modelul 2021 este mai mare, dar și că este pur și simplu mai frumos, mai elegant. Are loc o maturizare în modul în care compania alege să își înnoiască flota de produse.

Botul mașinii arată și el mai „supărat” datorită noilor faruri cu LED și a modului în care au fost integrate în design-ul general, la care se adaugă și o siglă, de această dată metalizată. Din nou,revin la termenul maturizare deoarece Dacia reușește „să promoveze într-o nouă ligă” în ceea ce privește felul în care arată noul lor automobil.

Interiorul este și el cu adevărat deosebit. Are loc o schimbare majoră, în primul rând, datorită faptului că apar elemente textile care fac ca bordul, ușile șiscaunele să se îmbine într-un mod impecabil. Dacia a creat o cabină care poate rivaliza ușor cu orice brand premium.

Sistemul de infotainment a primit și el o actualizare. Astfel,este un pic mare, dar și mai performant. Constructorul oferă și posibilitatea de a-ți conecta telefonul fără fir la sistem indiferent că folosesti Apple CarPlay sau Android Auto.

Acest nou model a fost ales drept „mașina anului 2021” în România și nu degeaba. Modelul de bază vine cu aer condiționat, ștergătoare automate, geamuri electrice față-spate, pilot automat, programele Apple și Android pentru mașini, dar și un card hands-free pentru a descuia și încuia mașina.

Prețul de pornire este de doar 12.550 EUR ceea ce îi conferă un statut mai mult decât atractiv.