Samsung Galaxy A20 și A30s au primit actualizarea la One UI 3.1, bazată pe Android 11; Iată ce e nou

Timp 08/06/2022 De mhb

Samsung continuă să-și actualizeze terminalele mobile, chiar și cele din gama low-end. Aflăm astăzi că două noi telefoane au primit update-ul la Android 11. Este vorba despre Galaxy A20 și Galaxy A30s, două modele lansate în anul 2019 care soseau cu Android 9 la debut. Astfel, acesta ar fi ultimul update major pentru acestea. Avem detalii mai jos.

Galaxy A20 s-a lansat în prima jumătate a anului 2019 și a primit actualizarea la Android 10 mai târziu. Acum, terminalul primește Android 11 cu interfața One UI 3.1, update disponibil momentan în Rusia. Se livrează OTA, iar versiunea firmware este A205FNPUUACUF1. Pe lângă noi caracteristici, aduce și patch-ul de securitate pe luna iunie a anului 2021.

Pe de alța parte, Samsung Galaxy A30s a debutat în a doua jumătate a anului 2019. Acesta rula Android 10 la debut, iar în 2020 a primit Android 10 cu interfața One UI 2.0 aplicată peste. Pentru acest model numărul noii versiuni software este A307FNXXU2CUF2 și aduce Android 11, interfața One UI 3.1 și patch-ul de securitate pe luna mai a anului 2021, de această dată. Ambele terminale primesc actualizarea în valuri și în funcție de regiune, va dura între una și două săptămâni până ce va fi disponibilă și pe plan local.

Samsung Galaxy A20 și A30s au primit actualizarea la One UI 3.1, bazată pe Android 11; Iată ce e nou

Ca un reminder, actualizarea aduce opțiuni clasie Android 11. Vorbim despre Chat Bubbles pentru conversații, asemănătoare acum cu cele din Facebook Messenger, permisiuni acordate o singură dată și un control mai bun pentru dispozitivele inteligente.

Totodată, sosesc și noi funcții implementate odată cu One UI 3.1. Această interfață scoate în față informațiile utile și pune mare accent pe customizare, aducând și noi efecte vizuale și animații mai fluide. Utilizatorii primesc un nou ecran de blocare, un nou layout pentru apelurile video și Quick Toggles mai bine organizate. Există schimbări la nivel vizual și pentru unele aplicații preinstalate Samsung precum Contacte, Telefon și Galerie, dar și funcții precum double-tap pentru a stinge ecranul. Apar și noi filtre pentru camera foto.

În cazul în care aveți unul dintre telefoanele menționate, puteți verifica disponibilitatea update-ului mergând în zona de setări, sub meniul “Actualizare software”.