Google a lansat actualizarea stabilă la Android 12 pentru toate telefoanele Pixel compatibile

Timp 04/06/2022 De mhb

În urmă cu o lună Google anunța oficial Android 12 în forma AOSP, destinată prelucrării de către producătorii smartphone pentru a o integra pe dispozitivele lor. Pe atunci software-ul ajungea la versiunea Beta 5 pe telefoanele Pixel, însă. Aseară au debutat noile terminale Pixel 6 și Pixel 6 Pro, iar în timpul evenimentului transmis live, utilizatorii de smartphone-uri Google au avut parte de o mică surpriză. Actualizarea stabilă la Android 12 a devenit disponibilă la nivel global. Detalii avem mai jos.

Merită menționat că Pixel 6 și Pixel 6 Pro sunt primele smartphone-uri de pe piață care sosesc cu Android 12 preinstalat. Totuși, noua versiune a sistemului de operare este acum disponibilă în variantă stabilă și pentru următoarele terminale din portofoliul Google:

Google a lansat actualizarea stabilă la Android 12 pentru toate telefoanele Pixel compatibile

Android 12 pune mare accent pe customizare, sosind acum cu interfața Material You ce aduce noi gesturi, toggle-uri, butoane, widget-uri, animații și teme noi. De asemenea, securitatea este îmbunătățită și apar mai multe opțiuni privacy.

Au fost actualizate și aplicațiile native Google (cele prezente în Google Play), adoptând acum o nouă interfață, dar și noi funcții. În cadrul evenimentului de lansare al seriei Pixel 6 a fost prezentată și o funcție de dictare, disponibilă acum în cazul Gboard. Aceasta permite scrierea mai rapidă de mesaje text, Google Assistant fiind acum îmbunătățit.

Vă reamintesc că Android 12 va fi livrat curând și de către alți producători, posibil până la sfârșitul acestui an. Printre companiile care au aderat la programul Beta al noii versiuni se află Samsung, OnePlus, OPPO, realme, Tecno, vivo și Xiaomi. Avem și un articol dedicat cu toate modificările prezente în Android 12 chiar aici!