Blackmagic îți transformă computerul Apple într-un super sistem de gaming

Timp 03/04/2022 De mhb

Sistemele Apple au fost definite ca fiind ideale pentru o varietate foarte mare de activități. Niciodată nu s-au mândrit însă cu înclinațiile de gaming. Blackmagic spulberă acel mit cu o placă video externă pentru orice Mac din ultimii ani.

Dacă ai făcut o investiție semnificativă într-un MacBook, MacBook Pro sau iMac cu un port Thunderbolt 3 de format USB C, ai posibilitatea să-l faci mult mai capabil din prisma puterii de procesare grafică prin intermediul noului GPU Extern BlackMagic.

Anunțată în aceeași zi în care gigantul din Cupertino și-a actualizat linia de MacBook Pro-uri, placa video pe Thunderbolt 3 va face minuni într-un set de circumstanțe foarte stufos.

Nu contează dacă petreci cea mai mare parte a timpului în Adobe Premiere, Photoshop sau Tomb Raider, eGPU-ul Backmagic de la creatorii camerelor foto/video cu același nume se va reflecta într-un upgrade important de performanță. La interior, ascunde un Radeon Pro 580 cu 8GB de memorie dedicată. Comparativ cu un MacBook Pro de 15 inci, GPU-ul ar trebui să fie de 2,8 ori mai sprinten. Față de un sistem de 13 inci al aceluiași producător, saltul în performanță va fi de 8 ori.

Blackmagic îți transformă computerul Apple într-un super sistem de gaming

Prețul pentru eGPU-ul Blackmagic este, în mod previzibil, unul foarte generos. Costă 700 de dolari pe site-ul Apple. Partea bună este că, în acei bani, beneficiezi și de funcționalitatea unui docking station performant. Gadgetul se conectează printr-un Thunderbolt 3 la computerul Apple din dotare, dar mai ascunde pe spate încă un Thunderbolt 3, patru porturi USB 3.0 și o ieșire HDMI 2. Practic, poate fi singurul lucru pe care îl conectezi la MacBook în momentul în care ajungi acasă.

Ca o notă de subsol, suportă scoaterea de semnal 5K pe monitoarele LG cu Thunderbolt 3 pe care Apple le recomandă utilizatorilor de MacBook Pro. Ține doar de tine dacă îți este mai rentabil să faci o investiție importantă într-un iMac Pro sau optezi pentru un MacBook Pro la care îi conectezi eGPU-ul Blackmagic pentru a obține o performanță similară.