Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – review

Timp 13/05/2022 De mhb

Piața dispozitivelor purtabile este una dinamică și sunt destui producători ce-și doresc să prindă o felie cât mai generoasă din vânzări.Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – review

Huawei putem spune că deja are experiență în acest domeniu, iar de acum înainte va aduce constant astfel de produse noi în portofoliu. Așa s-a întâmplat deja de la început de septembrie 2020, când am avut ocazia de a face un scurt hands-on cu Huawei Watch GT 2 Pro și Huawei Watch Fit. Am primit câte un sample de teste din fiecare, iar azi îl prezint în amănunt pe primul dintre ele, cel mai tare smartwatch al momentului de la Huawei.

Specificații Huawei Watch GT 2 Pro

Design

Am primit un sample de test, ce nu este destinat comercializării. Totuși, cutia pare a fi identică cu cea de retail, la fel și conținutul ei, cu mențiunea că în pachetul ajuns la noi a fost și o curea neagră din silicon, suplimentară celei din piele naturală de culoare gri cu ușoare, foarte ușoare influențe maro, în funcție de lumina ambientală.

În rest, în cutia de retail, pe lângă ceasul cu brățara gata montată, mai găsim pad de încărcare wireless, un cablu USB Type-C la USB Type-A, ghidul de pornire rapidă și certificatul de garanție.

Dacă ar fi să trec foarte repede peste acest capitol, aș putea spune atât: Huawei Watch GT 2 Pro este absolut superb construit, nu i-am găsit nici cea mai mică problemă de fabricație. Nimic, oricât de tare mi-am ”ascuțit” ochii și oricât crop am făcut în pozele de produs de aici, înainte de resize, nu am găsit nici cea mai mică deficiență de finisare.

Dacă mai punem la socoteală și materialele folosite la exterior, respectiv sticlă safir pe față, ceramică pe spate și corp din titan, atunci avem ceva de reproșat în dreptul Huawei Watch GT 2 Pro? Nu. Este aproape perfect. De ce nu perfect și atât? Pentru că eu nu cred că există așa ceva când vine vorba despre astfel de analize.

În fine, ce ar mai fi de spus despre Huawei Watch GT 2 Pro. Marginea din jurul ecranului circular nu este cea mai îngustă, iar pe ea sunt dispuse linii pentru orele de la 1 la 11 și o mică săgeată pentru ora 12.

Cele două butoane fizice ies doar ușor în relief și au o finisare pe margini ce te-ar putea face să crezi că pot fi și rotite. Într-adevăr, poți face și asta, doar că astfel nu activezi vreo funcție, butoanele pot fi numai apăsate.Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – review

Spatele ceramic are o mică zonă ceva mai înaltă, acolo unde este senzorul cardiac. După mai bine de 2 săptămâni de utilizare a acestui ceas nu m-a deranjat absolut deloc, ba chiar nici nu am băgat de seamă că există.Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – review

Cureaua din piele naturală este și ea de cea mai bună calitate, nici aici nu am găsit nimic de care să mă pot plânge. Cusăturile sunt exacte, simetrice, iar calitatea fiecărui detaliu este remarcabilă.

La fel și despre cureaua din silicon. Aici oricum nu poți fi prea pretențios, este un accesoriu dedicat celor sportivi, persoanelor active, cărora funcția le este prioritară designului. La această curea, găurile pentru reglajul circumferinței sunt mai apropiate între ele, așa că poți găsi mai bine poziția corectă a ceasului pe mână.

Huawei Watch GT 2 Pro este un produs premium ce se simte așa din primul moment. Nu există nimic care să te facă să te îndoiești de calitatea acestui ceas.

Ecran și sunet

Ecranul circular cu diagonala de 1.39 inch este de tip AMOLED, cu o rezoluție înaltă, de 454 x 454 pixeli. Totul apare extrem de bine definit pe acest ecran, nu sunt probleme nici cu cele mai fine detalii, acestea fiind conturate exemplar.

Culorile sunt plăcute, nu sunt deloc supra saturate. Contrastul, ca de obicei la un panel OLED, este infinit, cu un negru perfect. Luminozitatea maximă este ridicată, suficientă indiferent de condiții. Poți distinge clar totul pe ecran chiar și îăn bătaia directă a soarelui, chiar dacă într-un astfel de scenariu îi-ai dori uneori o lizibilitate mai bună. Nu-s probleme, vezi totul bine, dar parcă ar fi fost și mai bine cu o luminozitate și mai înaltă (doar în bătaia directă a soarelui).

Unghiurile de vizualizare sunt extrem de largi, practic din orice poziție vei privi ceasul Huawei Watch GT 2 Pro, vei avea parte de aceeași calitate a afișajului.Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – review

Sunetul ce vine din difuzorul amplasat cumva pe lateral, cu un decupaj pe capacul din spate, între cele două butoane fizice, este bun. Foarte bun pentru un smartwatch, atât din punct de vedere al calității, cât și ca volum maxim. Îți permite să porți convorbiri telefonice fără probleme chiar și afară, în medii un pic mai zgomotoase.

Microfonul de pe smartwatch este sensibil și preia clar vocea utilizatorului, pe care o redă corect mai departe.

Hardware, sistem de operare și funcții

Detaliile hardware pe care le știm despre Huawei Watch GT 2 Pro, constau în procesorul Kirin A1 + STL4R9, 32 MB memorie RAM și 4 GB spațiu intern de stocare de tip eMMC.

Ca sistem de operare intern, pe ceas, Huawei Watch GT 2 Pro rulează LiteOS, ce propune o interfață perfect adaptată acestui dispozitiv.

Comenzile date prin ecranul tactil sunt preluate ok, nu chiar instant, dar oricum fără a deveni enervant. Sunt recunoscute gesturi de tap și swipe, cu care vei parcurge interfața fără nici cea mai mică problemă.Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – review

De pe ecranul de start, să zicem, adică de la fața de ceas folosită, accesezi meniul cu setări rapide printr-un swipe de sus în jos, în timp ce pentru zona de notificări faci swipe de jos în sus. De la stânga la dreapta sau invers treci prin câteva dintre aplicații: Ritm cardiac, Stres, Meteo, Înregistrări de activitate și Muzică.

Butonul fizic de sus are rol de întoarcere pe ecranul de start / fața de ceas aleasă atunci când ești prin anumite meniuri sau deschide sertarul cu aplicații când este apăsat de pe ecranul de start. În acest sertar găsești toate aplicațiile de pe ceas, în ordine de sus în jos: Antrenament, Înregistrări de antrenament, Stare antrenament, Ritm cardiac, SpO2, Înregistrări de activitate, Repaus, Stres, Exerciții de respirație, Jurnal de apeluri, Agendă, Muzică, Presiune aer, Busolă, Notificări, Meteo, Cronometru, Temporizator, Alarmă, Lanternă, Găsește telefonul și Setări.

Butonului de jos i se poate atribui o scurtătură ce te va duce direct într-o anumită aplicație.

Pentru a reveni la meniul anterior trebuie să faci swipe de la stânga la dreapta, din exteriorul ecranului, către interiorul lui.

Câteva imagini cu interfața LiteOS de pe Huawei Watch GT 2 Pro:

După cum ați văzut mai sus, sunt foarte multe aplicații disponibile direct în ceas, ai la dispoziție extrem de multe tipuri de antrenament și funcții.

Nici nu am avut timp să le testez pe toate și nici dacă aș fi făcut-o nu cred că ar fi fost normal să înșir aici tot ce am descoperit. Ce am observat a fost că ritmul cardiac este destul de exact măsurat, la fel cred și despre nivelul de oxigenare din sânge. Pe de altă parte, Huawei Watch GT 2 Pro mi se pare un pic cam optimist legat de numărul de pași pe care îi faci de-a lungul unei zile. Nu cred că sunt diferențe mari, dar, din ce am măsurat eu (numărat pașii în gând și comparat cu ceea ce afișa apoi ceasul) ar fi vorba despre un spor de circa 10% dat de ceas. Poate fi doar cazul meu, însă, având în vedere fizicul meu mai atipic – înalt de circa 195 cm.

Mi-a plăcut că Huawei Watch GT 2 Pro integrează mulți senzori, nu-i mai enumăr, sunt în tabelul cu specificații de la început. Astfel, ai parte de informații diverse.

GPS-ul integrat este exact, am comparat cu ceea ce-mi arăta smartphone-ul meu și nu au existat diferențe mari ale traseului înregistrat de ambele.

Huawei Watch GT 2 Pro poate monitoriza mai mult de 100 de tipuri distincte de antrenament, cu 19 profiluri profesionale, dintre care 12 pentru sporturi de exterior (ski, snowboard, ski fond, golf, alergare, plimbări, drumeții, drumeții montane, alergare pe pistă, ciclism, înot și triatlon) și 7 pentru interior (mers, alergare, bicicletă, înot, antrenament liber, bicicletă eliptică și vâslit).

Pe partea de notificări, Huawei Watch GT 2 Pro face ceea ce trebuie. Ți le afișează în timp real, imediat ce apar pe telefonul conectat. Mai mult, poți prelua apeluri direct pe ceas, folosind difuzorul și microfonul integrate.

Pe Huawei Watch GT 2 Pro sunt deja instalate câteva fețe de ceas dintre care poți alege, am pus poze cu doar câteva dintre ele, unele ce pot primi și setări suplimentare:

Mult mai important este să instalezi pe smartphone aplicația Huawei Health și neapărat Serviciile Mobile Huawei (HMS) din Google Play Store sau din Apple App Store pentru iPhone. Din această aplicație primești cel puțin aceleași date pe care le poți vedea pe ceas, dar poți face anumite setări mai rapid și poți configura unele detalii.

Capturi de ecran din Huawei Health pentru Android:

Tot din Huawei Health poți instala pe Huawei Watch GT 2 Pro multe dintre fețele de ceas disponibile. Sunt peste 200 dintre care poți alege și se pare că vor apărea și mai multe pe viitor. Îmi vine greu să cred că nu vei găsi una pentru tine. Mai mult, poți personaliza o față de ceas cu fundal drept o poză din telefon.

Huawei Watch GT 2 Pro se poate conecta la telefon doar prin aplicația dedicată Huawei Health și doar dacă instalezi și HMS. Nu este compatibil cu aplicații terțe, iar asta ar putea veni ca o constrângere pentru unii. Mai mult, doar cuanumite smartphone-uri Huawei poți folosi unele funcții – One Hop Watch Face, de exemplu.

Unii s-ar putea plânge și despre faptul că atât interfața ceasului, cât și a aplicației Huawei Health, sunt prea complicate. Însă, nu poți integra atât de multe funcții și să nu ai meniuri pentru fiecare.

Conectivitate

Pe partea de conectivitate Huawei Watch GT 2 Pro se prezintă din nou bine. Avem Bluetooth în cea mai recentă versiune – 5.1 și localizare prin GPS și GLONASS. Există și NFC, dar deocamdată poate fi folosit doar cu smartphone-uri Huawei cu EMUI 11 sau mai nou, când printr-o simplă atingere între cele două dispozitive poți transfera imagini de pe telefon pe ceas, spre a le folosi ca fundal pentru unele fețe de ceas.

Conexiunea Bluetooth cu telefonul este stabilă și se poate întinde și la mai bine de 15 metri, din testele mele. Localizarea, așa cum am mai spus o dată, este precisă, nu diferă mai deloc față de ceea ce afișa OnePlus 6T-ul meu.

Din păcate, deși integrează NFC, nu există (cel puțin deocamdată) posibilitatea de a activa plăți cu acest smartwatch.

Autonomie

Bateria de 455 mAh ar trebui să permită o autonomie de circa 14 zile într-un scenariu care presupune: monitorizarea ritmului cardiac activat non-stop, monitorizare somn, 90 de minute de monitorizare activitate sportivă cu localizare activată, notificări activate cu 50 de mesaje și 3 alarme zilnice, cu 200 de activări ale ecranului pe zi și 30 de minute de redare muzică pe săptămână. V-am pierdut?

După mai bine de 3 săptămâni de test, pot spune că într-un scenariu normal de utilizare, fără a activa prea des GPS-ul, eu m-am apropiat de cele 14 zile de autonomie. O dată a fost vorba despre 13 zile, altădată de 15, din care într-adevăr vreo 2 zile am purtat ceas clasic…

Oricum, autonomia reală a Huawei Watch GT 2 Pro este surprinzătoare, chiar excelentă aș numi-o.

Huawei Watch GT 2 Pro se încarcă wireless. Recomandat este să folosești pad-ul din cutie, dar poți folosi orice alt dispozitiv cu încărcare Qi. Totodată, un smartphone cu funcție de reverse wireless charging poate alimenta Huawei Watch GT 2 Pro, ceea ce nu poate reprezenta decât un bonus.

Preț

Smartwatch Huawei Watch GT 2 Pro – 1.500 de lei pe eMAG, cu promoție până pe 13 octombrie ce presupune un cântar Huawei Smart Scale CH-100 oferit cadou.

Concluzii

Huawei Watch GT 2 Pro este cu siguranță unul dintre cele mai performante smartwatch-uri ale momentului. Nu are puncte slabe evidente, ba chiar aș spune că este greu să-i găsești vreun defect. Face bine tot ce promite că face, iar asta înseamnă, până la urmă, și un preț pe măsură. Da, nu-i ieftin, dar dacă îți poți permite unul nu vei fi dezamăgit. Și în definitiv nici concurența directă de la Samsung sau Apple nu este propune prețuri mai bune, ba din contră, dacă ne uităm la ultimul Galaxy Watch3 sau Watch Series 6, mai scumpe cu câteva sute de lei.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru smartwatch-ul Huawei Watch GT 2 Pro:

PRO

CONTRA

Categorii: accesorii-inteligente-hardwarehardwarehuaweirecomandarireviews
Tag-uri: ceasceas inteligentHuawei Watch GT 2 Proimpresiipozerecenziereviewsmartwatchtest
Share:9

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește realme 7 Pro, Canon EOS M100 + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.

Articole similare

OPPO Find N – review

Xiaomi Watch S1 – smartwatch premium cu display AMOLED de 1.43 inci, NFC şi autonomie de până la 12 zile

ASUS ZenBook Duo UX482E – review

ASUS ZenBook S UX393 – review