REVIEW Samsung Galaxy A52s 5G - cel mai cool telefon mid range din 2021?

Timp 24/02/2023 De mhb

Am folosit A52s două săptămâni și pot să spun că e un telefon interesant, care nu te dezamăgește și care pare destinat celor mai tineri, mai ales datorită culorilor atractive. Așa că hai să vedem care e treaba cu el și să începem cu designul.

Design Samsung Galaxy A52s 5G

Dacă e un aspect care mi se pare foarte atractiv la acest telefon este designul. Linia aleasă de Samsung pentru Seria A e una foarte curată, tinerească, iese în evidență fără să fie prea flashy.

Ecranul este încojurat de margini relativ subțiri pe toate părțile și o cameră frontală de tip punchhole. Pe margini avem metal cromat cu o tentă turcoaz unde sunt și butoanele, iar pe spate am avut o culoare care se numește Awesome Mint. E un verde foarte deschis, foarte plăcut și mat. Îmi place abordarea aceasta cu un spate din spate mat, care se simte de calitate și care nu are foarte multe amprente. De asemenea, modulul camerei este înconjurat discret de aceeași culoare și pare mult mai mic decât pe alte telefoane. Faptul că există o unitate cromatică îl scoate în evidență.

Terminalul are 189 de grame, e un pic mai greu ca altele de pe piață, dar acest lucru mi se pare un avantaj. Ai mufă de căști și de încărcare USB-C și e rezistent la căzături, dar și la apă și praf.

Peste 70% din companiile din România au adoptat munca hibrid după 2 ani de...

Telefonul mai are variante negre, albe perlat sau violet. Toate culorile sunt destinate celor sub 30 de ani sau celor care vor un pic de culoare când vine vorba de terminalul lor. E unul dintre acele gadgeturi la care eu nu aș pune husă. În primul rând pentru că spatele din plastic e mat și nu se văd zgârieturile pe el, în al doilea rând pentru că orice husă l-ar face mai urât.

Puncte bonus de la mine pentru design. Acum să trecem și la performanțele tehnice ale lui Samsung Galaxy A52s 5G.

Performanțe tehnice

Telefonul are un procesor Qualcomm Snapdragon 778 5G pe care-l mai vedem pe Huawei Nova 9 și realme GT Master, un procesor puternic pentru această categorie, ce permite gaming, browsing și navigare 5G foarte bună.

Memoria RAM de pe varianta testată e de 6 GB, iar capacitatea de stocare de 128 de GB, cu posibilitatea de a avea extindere prin intermediul unui card microSDXC în slotul de SIM. Bateria este de 4.500 de miliamperi și are fast charging la 25 de wați.

Seedblink lansează noi funcționalități și un pilot pentru piața secundară

REVIEW Samsung Galaxy A52s 5G - cel mai cool telefon mid range din 2021?

Când vine vorba de ecran, acesta are 6,5 inci, e Super AMOLED, o rată de refresh de 120 de Hz și o luminozitate excelentă de 800 de niți. Rezolouția este de 2400 x 1080 de pixeli și are o orientare 20 pe 9.

Cum se comportă acest terminal în viața de zi cu zi? În primul rând nu ai de ce să te plângi de procesor. Eu am făcut browsing pe 5G fără probleme, am folosit aplicații de chat și media, m-am și jucat pentru a putea să-l testez. Nu mi s-a părut că are lag, nu se blochează între aplicații și funcționează foarte bine, iar calitatea conexiunii 5G a fost una foarte bună.

Pentru pasionații de jocuri, Samsung are o optimizare numită Game Booster, care controlează memoria RAM folosită, elimină economisirea bateriei și controlează și temperatura. Totul e optimizat în jurul jocului, inclusiv prin funcția Frame Booster care oferă o mișcare mai lină a imaginilor.

Elementul care personal mi-a plăcut cel mai mult a fost ecranul. Are o rezoluție bună, o luminozitate de excepție și rată de refresh de 120 de Hz care schimbă modul în care se mișcă aplicațiile, meniurile și jocurile. E un ecran de calitate, se simte bine la atingere și funcționează excelent în toate contextele.

Bateria de 4.500 de miliamperi asigură o autonomie de o zi, o zi jumătate, în funcție de cum îl folosești.Tendința mea pe device-uri 5G e să le țin doar pe date mobile, așa că se duc ușor înspre o zi. Nu e o performanță uluitoare, dar niciuna slabă. La nivelul încărcării, fast charging-ul permite încărcarea în aproximativ 2 ore cel mult până la 100%.

Performanțele tehnice sunt în ordine și potrivite nivelului acestuia de preț. Dar pentru un telefon mid range, camera a devenit un avantaj competitiv important. Hai să vedem ce găsim aici pe spate, dar și ce aduce sistemul de operare Android 11 pe A52s.

Camere foto și sistem de operare

Modulul de cameră e unul foarte bun, cu o cameră cvadruplă pe spate. Există o cameră principală de 64 de megapixeli, o cameră ultra wide de 12 megapixeli, una de adâncime de 5 megapixeli și una macro de 5 megapixeli.

La nivelul calității imaginilor, când avem o lumină potrivită imaginile ies de calitate, atât din camera principală, cât și cele portret. Ai stabilizare optică a imagini și deși în lumină scăzută nu ai cele mai slabe poze, nu te aștepta la performanță de flagship. Dar mi se pare unul dintre cele mai clare și constante telefoane când vine vorba de camerele foto.

Pentru video Samsung are îmbunătățiri software care fac imaginile Super Steady. De asemenea, în funcția de portret A52s se descurcă excelent și poți elimina blur-ul din spate direct când realizezi pozele.

Camera frontală e de 32 de megapixeli și permite un bokeh de calitate și imagini destul de clare pentru pasionații de selfie-uri.

La nivelul sistemjului de operare avem Android 11 cu intrerfața One UI 3.1 de la Samsung. Sunt printre cei care apreciază această interfață și mi se pare destul de ușor de folosit și înțeles, temele sunt curate, dar ceea ce mă deranjează, de fapt, la Samsung e că insistă să instaleze din start foarte multe aplicații de tip bloatware. Care-ți pot folosi sau nu.

În momentul în care deschizi telefonul ai cel puțin 9 aplicații de la Samsung, inclusiv magazinul lor de unde le poți descărca. Și mi-aș dori ca majoritatea să le pot instala eu mai târziu dacă doresc, pentru că altfel nu-mi folosesc. Aplicațiile sunt cele clasice de AR, de conectare la dispozitive de fitness, de switch între terminale.

Înainte de punctele pro sau contra, să vedem cât costă acest Samsung și ce alte telefoane ai disponibile pe piață în acest segment.

Preț și disponibilitate

Înmomentul de față telefonul vine în două variante în România pe site-ul oficial Samsung. Versiunea de 128 de GB stocare și 6 GB RAM costă acum 1.500 de lei pe site-ul Samsung, redus de la 2.200 de lei. Prețul original mi se pare unul extrem de mare, dar va fi mereu redus sau în oferte la abonamente. Pentru 1.700 de lei poți să cumperi versiunea cu 256 de GB stocare și 8 GB de RAM, dar mie aceea mi se pare pur și simplu un pic prea mult. Nu am simțit nevoia vreodată de 256 de GB de stocare pe un telefon, iar diferența de memorie RAM nu se va simți atât de puternic.

Pe piață ai mai multe opțiuni în zona aceasta de preț și caracteristici. Nu voi zice că unul e mai bun decât celălalt, ci pur și simplu că e o preferință de brand. De exemplu, poți să te duci spre Poco X3, Xiaomi Redmi Note 10 Pro sau, de ce nu, OnePlus Nord 2, dacă-l găsești la reduceri ok.

Cu același procesor mai ai pe piață Huawei Nova 9, un telefon excelent când vine vorba de poze și video-uri, iar dacă ești obișnuit să folosești ecosistemul Huawei Services, atunci nu va fi o problemă pentru tine. O versiune alternativă cu același procesor ar fi Realme GT Master Edition, dar acolo vorbim de un telefon mai de geekși.

Așadar, hai să vedem punctele pro sau contra, pe scurt.

Puncte Pro

Puncte Contra

Așadar, hai să tragem o concluzie. Samsung nu produce cele mai ieftine terminale de pe piață, nu au luptat niciodată pentru acest lucru. Vei găsi tot felul de alternative cu un cost un pic mai bun. Dar depinde ce vrei.

Dacă ești un geek care vrea un telefon cu preț rezonabil atunci sunt opțiuni pe la OnePlus, Poco, realme. Dacă vrei un telefon care să arate bine, să se potrivească și cromatic la ținutele tale și nu ți-e frică să ai gadgeturi în culoarea înghețatei de mentă, atunci A52s e foarte mișto.

Pentru a putea urmari acest videote rugam sa acceptiplasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.