Monster Hunter nu este neapărat o serie proastă. Dimpotrivă, Monster Hunter este o franciză respectabilă, care a luat naștere în 2004 în forja Capcom. Are acel look de fantasy cu înclinații orientale, dar sub acest văl stereotipic se ascunde o lume bogată și interesant conturată, populată de personaje excentrice și de creaturi diverse, care pentru publicul occidental ar fi mai degrabă un concept hit or miss.
Cu Monster Hunter Rise, povestea este însă alta. O versiune pentru Nintendo Switch care încearcă să aducă acest univers fantastic pe consola portabilă, univers la care, în situația de față, ajungi destul de greoi și trebuie să pleci de la ideea că ești suficient de îngăduitor pentru a te putea bucura de joc.
The Wild Hunt cu specific Shinto?
La fel ca majoritatea producțiilor japoneze, Monster Hunter Rise este influențat considerabil de religia shinto și de mitologia specifică, iar asta se reflectă atât în lumea propriu-zisă a jocului, cât și în natura inamicilor, în special a boșilor. Tu, ca viitor erou și campion pe sate la caftit monștri, îți începi aventura în Kamura Village odată ce ești uns ca proaspăt Hunter, de altfel unul dintre puținii vânători, dacă nu chiar singurul vânător rămas.
Noul Hunter, adică Domnia Ta, ești instruit de către liderul Fugen și de către gemenele Hinoa și Minoto, cu avertismentul că ar fi cazul să înceapă pregătirile pentru o posibilă întoargere a fenomenului The Wild Hu… Pardon, voiam să zic Rampage. Rampage este echivalentul știți voi cui, în sensul că este posibil ca o gașcă de monștri mari și răi să se întoarcă și să facă prăpăd în Kamura. Pentru asta, tu va trebui să îndeplinești quest-uri pentru a ajuta satul să facă față acestei calamități.
Dacă ați jucat The Witcher 3: Wild Hunt sau Skyrim, veți ști unde bat cu Monster Hunter Rise. Dap, avem monștri, chiar și dragoni, iar faptul că aceștia sunt modelați după figuri mitologice specifice este cam singurul element care dă un zvâc poveștii. Este presărată cu tropi generici, dar suficient de dezvoltați cât să ofere un simț al engagement-ului, cât să nu te facă să simți că tai în stânga și-n dreapta fără un rost anume. Nu este un fir narativ care dă pe afară de unicitate, dar se încadrează cu succes în această dimensiune fantasy pe care Capcom o numește Monster Hunter.
Despre izmene, materiale pentru izmene mai bune și tovarăși blănoși
Ce pot să spun, sistemului de character creation din Monster Hunter Rise nu-i lipsește diversitatea. Un fel de hibridizare grotescă a sistemului prezent în Dark Souls cu cel din JRPG-urile mai recente, oferta mi-a dat posibilitatea să-mi personalizez vânătorul după bunul plac. Izmene colorate, plete în vânt, ca să se asorteze cu pletosul din spatele ecranului de Switch și cel mai mișto lucru din toată această secțiune: ÎȚI PERSONALIZEZI COMPANIONII.
Da, asta m-a dat pe spate. Hai să nu ne mai prefacem, orice e făcut de japonezi trebuie să includă și ceva animale antropomorfe viu colorate și cu personalități simpatice. În ajutorul tău îți sare un Palamut, un cățel aflat la granița dintre un ciobănesc german rahitic și un ogar cu ADN de vulpe care-și face veacul în vreun coteț de pe moșia lui Anubis. Alături de acesta sosește și un Pelico, o pisicuță vorbăreață adorabilă. Ambii blănoși pot fi personalizați după bunul plac, de la urechi și cozi, până la culoarea blăniței și a veșmintelor. Da, mi-a păsat mai mult de asta decât restul personajelor, care sunt cele mai lipsite de viață NPC-uri văzute vreodată. Și veți vedea de ce.
Monster Hunter Rise nu ar fi ceea ce este fără elementele de crafting. Fiecare quest îndeplinit îți oferă componentele necesare pentru crearea de arme și armuri noi, mai puternice și cu diferite atribute. Asta implică vânarea monștrilor mai puternici, folosindu-te de un arsenal divers de arme și capcane. Îmbunătățirea echipamentului duce la posiblitatea luptelor cu monștri superiori, progresie pe care o regăsim și în jocuri de tip Dauntless sau, mai nou, în Valheim. Dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului, căci jocurile din seria Monster Hunter sunt printre primele care introduc această mecanică. Este o progresie satisfăcătoare, dar care are mari probleme în Rise, din cauza unui UI mult prea încărcat și counterintuitive.
Un gameplay și o interfață sufocante
Se spune că jocurile mai noi din seria MH au fost ajustate pentru a fi ceva mai beginner-friendly, pentru a da ocazia noilor-veniți să experimenteze universul acesta. Pentru Monster Hunter Rise, aceasta nu este decât o minciună gogonată.
Încă din start, la începutul presupusului tutorial, ești bombardat de ferestre și de pop-ups care îți spun ce-i aia, cum să faci aia, pe ce să apeși. Problema nu este că acestea apar, căci trebuie să înveți și tu schema de control, problema este că acestea sunt acompaniate de prea multă informație, de ferestre suplimentare care pur și simplu îneacă toată suprafața de joc, lăsând puțin spațiu pe ecran astfel încât să poți căuta fereastra care îți indică un quest, și așa flancată de submeniuri stufoase și de setupul health bar-ului și al staminei și așa țipătoare.
Imediat cum accesezi pentru prima dată un anumit sub-meniu sau ți se explică o anumită mecanică, ești asaltat de ferestre care te îneacă, ferestre care îți îngreunează capacitatea de înțelegere a conceptelor respective. Este greu să navighezi printre ele atunci când ferestrele îți violează câmpul vizual, dar comenzile aferente acțiunilor sunt reprezentate prin cele mai mici și mai ascunse iconițe ever.
UI-ul îți vine pur și simplu peste mână, și nici luptele și controlul nu sunt prea răsărite. Ți se pun la dispoziție suficiente combo-uri și atacuri speciale încât să te bucuri de o oarecare diversitate în combat, dar sunt atât de prost implementate, încât o să-ți petreci majoritatea quest-urilor încercând să nimerești inamicul până și cu un amărât de light attack. Degeaba ai opțiune de lock on pe un inamic dacă mișcările by default sunt lente și știrbite de o schemă de control cam (foarte) peste mână. Au fost situații când spamam un light attack, numai ca la următorul inamic acel buton să acționeze comanda de sword sheathing. La ce bun să folosesc acest tip de atac dacă ajung să-mi pun sabia în teacă atunci când mi-e lumea mai dragă?
Pe lângă asta, Monster Hunter Rise se concentrează mai mult pe verticalitatea lumii, punându-ți la dispoziție iteme cu care poți escalada munți, văi și care îți oferă mobilitate în timpul luptelor, dar sunt la fel de prost implementate ca luptele în sine. La început mi-am zis că poate nu am înțeles eu care-i „șpilu'”, dar chiar și după ore bune de încercări sistematice, Monster Hunter Rise mi-a dat de înțeles că există simulatoare de lupte în stare de ebrietate. Pentru o lume cu potențial, asta-i mare păcat.
Un univers bogat, dar nenorocit de muzica pop, de dialoguri și de NPC-urile lipsite de orice personalitate
La fel ca acele ancestry tests de pe net, și Monster Hunter Rise ar fi în proporție de 0.0001% un JRPG, sau, mai bine zis, un văr îndepărtat al jocurilor Pokemon atunci când vine vorba de dialoguri. Am selectat vocile în japoneză, ca să respectăm cultura și dezvoltatorul, dar nici acest original nu face prea multe. În afară de exclamațiile rușinos de false și de cuvinte-cheie pronunțate într-o engleză stâlcită, tot ce poți să faci este să apeși întruna butonul de skip pentru dialogurile care se desfășoară sub forma unor texte mult prea generice și trase de păr. Sincer, nu înțeleg cum pot dormi noaptea liniștite aceste NPC-uri, știind că distrug acel immersion oferit de un setting folcloric amestecat cu estetici fantasy și semi-steampunk.
Monștrii sunt rodul unei diversități și a unei creativități încântătoare. Unde mai pui că poți călări o sumedenie de dinozauri și alte drăcii supradimensionate. Toate creaturile își fac veacul într-o lume colorată și antrenantă, dar aș minți dacă aș spune că mobilitatea în explorare și în combat este la fel de bună. La fel, o astfel de abordare a creaturilor aproape întotdeauna va da mai bine pe hardware-ul puternic, pentru că Switch nu este renumit pentru performanțele grafice, ci pentru portabilitatea acestuia.
Iar lucrurile se împut la auzul coloanei sonore. Capcom, doresc un fundal tradițional oriental, în conformitate cu caracterul de epopee pe care Monster Hunter Rise vrea să-l emane. Nu îmi amintesc să fi semnat undeva că sunt de acord să fiu acompaniat de muzică pop, ba chiar muzică „ușoară”, care suprasaturează orice anime posibil. Alo, vreau să mă bat cu dragoni, că doar nu mă joc pe Computerul Țestoasă în varianta Naruto…
Monster Hunter Rise mai are de învățat
Pe undeva prin 2022 ar trebui să apară și versiunea pentru Windows. Sincer, sper ca această portare să mai spele din micile/marile păcate ale iterației de Switch. Dacă aruncați o privire peste Monster Hunter: World, veți înțelege de ce sunt atât de pornit pe chestia asta. Da, știu, să compari o versiune de Swtich cu un titlu lansat pe PS4 și Xbox One este ca și cum ai compara mere cu pere, dar altfel este senzația când te joci pe un hardware puternic ceva care implică vânătoarea de bestii mitice și explorarea unei lumi fantastice, cu un control și o interfață puse la punct. Totuși, efortul depus de performanțele Nintendo Switch în redarea unui astfel de univers sunt onorabile.
Aventura vânătorului de monștri se întinde pe tărâmuri fantastice, care pot fi explorate folosind mijloace diverse, fie călărind creaturi, fie prin intermediul unor iteme specifice. Atât explorarea, cât și combat-ul, sunt îngreunate de o schemă de control mediocră, asaltată de o interfață prea încărcată pentru a-mi putea satisface capriciile de jucător de action-RPG în căutarea echilibrului perfect. And for the love of God, faceți ceva cu acea coloană sonoră puerilă și cu dialogurile trase de păr!
Verdict!
Poveste - 8.5
Gameplay - 6.5
Grafică și sunet - 7
7.3
Monster Hunter Rise promite multe, dar există un dezechilibru major între lumea jocului și modul în care o poți experimenta. Este interesantă, povestea aduce binișor în prim-plan folclorul japonez, monștrii sunt deosebiți, dar totul se prăbușește în fața unui UI mediocru și a unei scheme de control frustrante.
User Rating:3.35 ( 1 votes)Tagurimonster hunter rise