Huawei P50 apare într-o nouă fotografie reală, pe o nuanță sclipitoare de roz bombon cu bling-bling

Timp 12/12/2022 De mhb

Deși în continuare data lansării lui Huawei P50 este necunoscută, iată că leak-urile continuă în mediul oniline astăzi - moment în care vedem o fotografie cu telefonul pe o nuanță sclipitoare de roz bombon. Ni se prezintă aici zona din spate a flagship-ului și aflăm că nuanța folosită în cazul de față ar putea fi numită Dazzling Sparkling Pink. Avem și o privire mai detaliată asupra modului foto în forma cifrei 8 din spate.

Această cameră foto generoasă integrată pe Huawei P50 este una quad care include 3 senzori în zona superioară și o cameră periscop telephoto + bliț LED în zona inferioară. Un alt bliț LED apare și între cele 2 module, astfel că fotografia este destul de ciudată la acest capitol. Vedem că spatele este ușor curbat spre marginile laterale și că butoanele de volum sunt integrate spre această curbură.

Huawei P50 apare într-o nouă fotografie reală, pe o nuanță sclipitoare de roz bombon cu bling-bling

Nuanța este de-a dreptul bling-bling și în bătaia razelor de soare va străluci puternic și atrage atenția celor din jur. Știm că ni se pregătesc și nuanțe mai clasice precum negru, alb sau albastru. Din detaliile anterior sosite online, am aflat că Huawei P50 ar putea avea inițial doar variante 4G și că vor fi utilizate atât procesoare Snapdragon 888 LTE, cât și soluții Kirin 9000.

Anterior se vehicula data de 29 iulie drept ziua lansării, dar era doar o speculație fără nimic oficial la mijloc.