Top 10 telefoane high-end pe anul 2021 în viziunea lui Alex Stănescu: zoom avansat, gaming şi pliabile, după un an atipic 2.0

Timp 21/02/2022 De mhb

Anul 2021 a părut a fi un 2020 2.0, cu extra crize de componente, pene de curent, valuri de Covid şi nave uriaşe blocate în tranzit. Suntem în plină inflaţie, se tipăresc bani într-o veselie, se discută despre Metaverse şi se cumpără terenuri deja acolo. La nivelul pieţei smartphone am avut cele mai multe amânări şi anulari de produse de când urmăresc domeniul. Pe de altă parte alte companii şi-au dublat numărul de flagshipuri.

Dacă Samsung a renunţat la Note şi a amânat S21 FE, OnePlus nu ne-a oferit un 9T pursânge, iar Apple a dat skip unui nou SE. Samsung nu a mai lansat un Tab S8, iar Huawei încă nu a lansat flagshipul P50 la nivel global. Reversul medaliei? ASUS a lansat pentru prima dată două flagshipuri de gaming, ROG Phone 5 şi 5s, am avut şi două flagshipuri NUBIA, iar Redmi a lansat pentru prima dată două generaţii în acelaşi an: Redmi Note 10 şi Redmi Note 11.

Apple a urmat aceeaşi reţetă din 2020, cu 4 telefoane noi, dar această dată mai bine echilibrate între ele şi cu mare accent pe autonomie şi refresh rate la Pro-uri. Curajoşii anului? XIaomi cu ecranul în spate pe Mi 11 Ultra şi OPPO cu designul camerei lui Find X3 Pro şi microscopul de acolo. Am analizat, disecat, cântărit şi mai jos aveţi topul meu:

10. Nubia Red Magic 6 Pro

Unul dintre telefoanele de gaming pe care le-am apreciat cel mai mult în 2021 este acest Nubia Red Magic 6 Pro. Are una dintre cele mai satisfăcătoare autonomii ale unui telefon cu CPU Snapdragon 888 şi e în continuare numărul 1 la refresh rate: 165 Hz. Are şi acele butoane laterale pentru gaming şi ventilatorul de 20.000 RPM, care îl ţine rece indiferent cât şi ce am jucat. Mi-au plăcut şi fotografiile culinare realizate cu el, la clătităria Maison de Crepes, dar camera în sine nu e chiar memorabilă.

Difuzoarele stereo sunt foarte puternice, iar sumedenia de opţiuni de gaming e mai bine organizată decât zona de "Consolă" de pe Nubia Red Magic 6S Pro (care avea unele traduceri eronate). A avut şi un preţ excelent la debut. Aş zice totuşi că luminozitatea îl trage puţin în jos şi faptul că nu are aşa multe accesorii ca ROG Phone-urile.

9. Samsung Galaxy Z Flip 3

Telefoanele pliabile cu clapetă sunt un soi de plăcere vinovată a mea. Ştiu că sunt feminine, mignone şi nu mi-ar satisface niciodată complet nevoia unui telefon de gaming sau a unui terminal cu adevărat generos ca autonomie, dar designul mă fascinează. Galaxy Z Flip 3 are numai modificări binevenite, de la certificarea IP, la refresh rate-ul ridicat şi la ecranul extern, acum mai mare şi cu vreo 7-8 funcţii noi faţă de cel mic al predecesorilor. E şi mai discret integrat în designul spatelui acestui smartphone. Puterea de procesare e acolo, stabilizarea a fost excelentă la filmare şi face şi poze competente. Simţisem primul Z Flip testat de mine oarecum nesatisfăcător la poze selfie, dar asta a dispărut aici. Şi cred că e singurul telefon cu Snapdragon 888 care stă excelent în buzunar, când e închis. Adăugăm şi Flex Mode ca bonus, pentru cei care vor să împartă experienţa pe două panouri, amintindu-şi cumva de Nokia-urile Communicator de altă dată. A făcut senzaţie şi prin ofertele de la Black Friday, când a coborât pe la 3999 lei.

8. OPPO Find X3 Pro

Am mai zis-o şi o mai spun: OPPO Find X3 Pro e cel mai neglijat flagship din 2021, cel care a primit cea mai puţină atenţie. E păcat pentru că împarte o bună parte din dotări cu OnePlus 9 Pro. Are şi acel design de cameră "crater", acuzat iniţial că a copiat iPhone 12 Pro, pentru că ulterior să îşi stabilească propria identitate, mai ales după ce îl vezi pe viu. Modul în care urca "panta" camerei pe acel spate lucios e deosebit de graţios. Are sonerii compuse de Hans Zimmer şi e singurul telefon cu cameră microscop de pe piaţă şi unul care livrează ce promite, aşa cum aţi văzut în recenzia noastră.

E drept, e o dotare de nişă, dar o văd utilă pentru elevi şi studenţi pentru laboratorul de chimie, fizică, biologie. Se încarcă foarte rapid, iar ca neajunsuri are autonomia şi lipsa unei camere solide de zoom. Are şi una dintre cele mai bune camere ultrawide din 2021 şi nu m-ar mira să fie cea legendara deja de pe OnePlus 9 Pro. Ecranul şi difuzoarele sunt excelente, fie că eşti gamer sau privitor de Netflix pe mobil.

7. Xiaomi 11T Pro

Xiaomi 11T Pro a fost ultimul flagship Xiaomi din acest an, un fel de aperitiv până vine Xiaomi 12. A fost şi primul telefon din mainstream, din comerţul din România cu încărcare ultra rapidă la 120W, aşa că am simţit nevoia să premiez inovaţia. E campion absolut la încărcare în 2021 şi nu numai, având nevoie de doar 25 de minute pentru a ajunge de la zero la 100%. Are şi poate cea mai bună autonomie a unui telefon cu procesor Snapdragon 888 şi am reţinut şi ecranul său "Cinemagic", care sare de 600 LUX, are refresh rate de 120 Hz şi Dolby Vision.

E o încântare atât la jocuri, cât şi la vizionare de filme şi seriale. Integrează difuzoare stereo cu acustică Harman Kardon, are şi emiţător infraroşu şi un 5G şi Wi-Fi 6 rapide. Camera principală de 108 MP face o treabă foarte bună, dar cea telephoto Macro parcă nu impresionează aşa mult şi nici cea ultrawide. Filmările sunt cam luminoase şi nici stabilizarea nu stabileşte recorduri. Rămâne gaming phone şi media phone, cu cea mai rapidă încărcare din 2021, pentru oamenii mereu pe fugă, ca mine.

6. ASUS ROG Phone 5s

ASUS a făcut ceva deosebit în 2021 şi anume a lansat două generaţii de telefoane de gaming, ASUS ROG Phone 5 şi ASUS ROG Phone 5s. L-am ales pe 5s pentru top pentru că mi se pare mai bine răcit şi aduce şi acel plus de performanţă prin Snapdragon 888+, dar şi touch sampling rate crescut de la 300 la 360 Hz. Nu mai vorbim că ASUS are cele mai multe accesorii din duzina de telefoane de gaming de pe piaţă: controller ataşabil, dock cu porturi ce permit conectarea la monitor, tastatură şi altele, dock portabil cu al doilea ecran, huse ranforsate, borsetă şi accesoriul în stil Nintendo Switch numit Kunai. Am ales versiunea cu iluminare RGB în spate pentru că mi se pare mai discretă, mai puţin flashy decât cea cu ecran secundar.

Am jucat mult PUBG New State pe telefon, fără să am parte de supraîncălzire, dar beneficiind de butoanele trăgaci laterale, de refresh rate-ul de 144 Hz şi de funcţii ca Crosshair şi de streaming pe Twitch şi YouTube. Iar camera selfie a cunoscut o mare îmbunătăţire faţă de generaţiile trecute şi îţi permite şi să faci streaming ca un vlogger de gaming. Mi se pare că şi preţul a început să o ia la vale mai devreme decât în alţi ani.

5. Xiaomi Mi 11 Ultra

Flagshipul definitiv Xiaomi pe anul 2021 este şi singurul telefon cu ecran secundar în spate, mă rog, dacă nu pui la socoteală mini ecranele de pe telefoanele de gaming ASUS. În cazul de faţă Xiaomi Mi 11 Ultra a inaugurat şi cel mai mare senzor foto de pe un smartphone, cel de 50 MP cu mărime de 1/1.12 inch, un GN2 de la Samsung, care a produs rezultate spectaculoase. Era în altă liga faţă de senzorii de 108 MP de pe flagshipurile din ultimii ani. După 9 ani îl detrona pe Nokia 808 Pureview, care avusese cel mai mare senzor de pe un smartphone, dar supremaţia a durat doar câteva luni, până au început să apară telefoane cu senzor de 1 inch că Sony Xperia Pro-I.

A impresionat prin unele dintre cele mai bune difuzoare stereo din 2021 şi a fost singurul model cu zoom digital 120X pe care l-am testat în acest an. Faţă de Mi 10 Ultra, care nu s-a găsit pe canale oficiale la noi, acest telefon a fost ceva mai uşor de prins în magazine. A mai fost deosebit prin spatele din ceramică, dar şi prin încărcarea rapidă la 67W şi faptul că ecranul din spate îţi permitea să foloseşti camera principală pentru captura selfie. Deşi se mulţumea doar cu o cameră periscopică cu zoom optic 5X reuşea să livreze cel mai bun zoom de pe un telefon Xiaomi şi al doilea cel mai bun din 2021, după S21 Ultra. Era totuşi uriaş, masiv, iar autonomia putea fi mai bună.

4. OnePlus 9 Pro

E ciudat că din toate zecile de telefoane testate în acest an unul singur mi-a rămas în minte când vine vorba de claritatea filmării. Nu zic că alte flagshipuri nu filmează bine, clar, detaliat sau arătos, dar OnePlus 9 Pro parcă da un boost acelei calităţi impecabile a imaginii. E telefonul pe care aş vrea să îl am cu mine la un reportaj pe teren, la hands on, la filmări la concerte, botezuri, nunţi. Poate primi şi medalia de aur pentru "cea mai bună cameră ultrawide din 2021", cu absolut zero probleme şi distorsionări, deformări, la paritate cu multe camere principale.

Şi ecranul său este reper, cu rezoluţie QHD, refresh rate de 120 Hz, unul adaptabil şi luminozitate foarte ridicată. Îi pot reproşa doar că autonomia e ştirbită de Snapdragon 888 şi doream un pic mai mult la capitolul zoom. Cumva mi-am setat aşteptări foarte mari şi când am aflat că OnePlus a lucrat la el cu Hasselblad. Totuşi suedezii au pus prima cameră pe Lună odată cu primul om pe Lună. În principiu cam acesta e "Videophone-ul anului", printr-o filmare impecabilă.

3. Samsung Galaxy Z Fold 3 5G

Medalia de bronz merge la un telefon pliabil, Samsung Galaxy Z Fold 3 5G. El are poate cea mai bună cameră selfie sub ecran testată de mine în 2021, nu că au fost multe: ZTE Axon 20 şi Xiaomi Mix 4. Fiecare a avut "bubele" sale, dar cred că aceasta de la Samsung a produs rezultate destul de reuşite, atunci când şi lumina a ţinut cu mine. Altminteri este un telefon perfect ca înlocuitor de Galaxy Note, ceea ce se şi vrea a fi, având suport pentru S-Pen. E redutabil şi ca dispozitiv de gaming, între procesorul Snapdragon 888 de la interior şi ecranele de 120 Hz: interior şi exterior. Deşi camera triplă din spate a rămas aceeaşi ca hardware, faţă de Z Fold 2, parcă simt o îmbunătăţire a iluminării la captura nocturnă şi a nuanţelor de culoare ziua.

Certificarea IP este un plus, în cazul în care te prinde ploaia sau verşi un pahar cu apă pe birou pe acest telefon. Şi balamaua a fost ranforsata, iar rama telefonului beneficiază de un nou tip de metal, acum mai robust. Cred că acesta este cel mai bun telefon pliabil din anul 2021 şi are ca avantaj faptul că a debutat la preţ mai mic decât predecesorii.

2. iPhone 13 Pro

Dacă ar fi să cumpăr un singur iPhone în acest an, acesta ar fi modelul ales. iPhone 13 Pro Max e prea mare pentru mâna mea. Tranziţia de la iPhone 11 Pro la 13 Pro se poate face fără probleme totuşi. Marele său plus faţă de predecesori? Ecranul de 120 Hz, de care profită gamerii, dar şi bateria care în sfârşit e la înălţime. Până acum doar modelele cu Max în nume îşi permiteau să emită pretenţii la acest capitol. Are şi conexiune 5G, moştenită de la seria iPhone 12, la pachet cu designul cu muchii plate şi lucioase. Primeşte şi suport MagSafe, la pachet cu toate acele accesorii ataşabile magnetic în spate. Pentru mine e foarte important şi să nu pierd timp cu setup şi sincronizări.

La iPhone 13 Pro l-am pus lângă iPhone 11 Pro şi am trecut imediat la un telefon nou, după doar 25 de minute de sincronizări şi transferuri. Refresh rate-ul ridicat e implementat deştept aici şi îl simţi numai în momente cheie, scrolling de liste sau gaming, uneori şi prin meniuri şi parcă nu mai vrei să revii la un iPhone de 60 Hz după asta. Difuzoarele sunt excelente şi conexiunile Wi-Fi şi 5G au atins valori record la testele mele.

1. Samsung Galaxy S21 Ultra

Marele câştigător al anului 2021 în viziunea mea este Samsung Galaxy S21 Ultra. Este telefonul cu adevărat complet, din toate punctele de vedere. Are cel mai avansat zoom optic din acest an şi corectaţi-mă dacă greşesc, dar nimeni nu a mai scos telefon cu zoom optic 10X în 2021. Are un ecran mare şi luminos, cu un panou capabil să urce până la 120 Hz şi la nevoie să scadă până la câţiva Hz pentru a economisi baterie, atunci când sunt afişate imagini statice. Exynos 2100 e total altă mâncare de pește decât Exynos 990 şi e fiabil şi străin de throttling, poate chiar mai puţin energofag decât Snapdragon 888. Revin puţin la cameră pentru a sublinia că acest telefon face şi cea mai bună captură nocturnă şi stabilizează perfect.

Are şi suport pentru stylus, fiind singurul flagship din 2021 care oferă asta şi aduce şi moduri Studio pentru selfie-uri şi un One UI care e aşa bun că a început să fie imitat chiar şi Google pe Android 12 cumva... Samsung a rezolvat chiar toate doleanţele fanilor, de la o imagine mai bine fixată pe ecran la zoom avansat prin funcţia Zoom Lock şi până la focalizarea de aproape şi captura closeup, dar şi modulul uriaş de cameră de pe S20 Ultra acum ceva mai discret. Iar faptul că One UI 4.0 a sosit relativ rapid la pachet cu Android 12 faţă de alte flagshipuri e cireaşa de pe tort. Practic ai aici 3 în 1: telefon de gaming de care gamerii nu se vor plânge, poate cel mai bun cameraphone din 2021 şi un terminal de productivitate cu stylus la nevoie, Office, multitasking.

Concluzie:

Aşa cum vedeţi, pentru mine a contat cel mai mult pachetul complet, dar şi realizările tehnologice la nivel de cameră şi gaming-ul. Am privit acest top şi prin ochii creatorului de conţinut, care are nevoie de telefon ca unealtă de vlogging, blogging, înlocuitor de cameră foto şi video. Ce vreau să remarc la toate telefoanele de mai sus e că nici unul nu se poate lăuda cu vreo premieră absolută. Am rămas la 5 nanometri la CPU-uri, la maxim zoom 10X optic, nu am sărit mai sus de camere quad sau penta şi refresh rate-ul nu s-a dus dincolo de 120, 144, 165 Hz.

Cantităţile mari de RAM sunt acolo, pe la 16 GB, 18 GB e un unicorn, dar a apărut conceptul de RAM dinamic extensibil. Nu pot să nu remarc şi faptul că Samsung ne-a oferit telefoane cu stylus, atât pentru seria Galaxy S, cât şi pentru cea Galaxy Z Fold. OnePlus a reuşit să conteze chiar şi pe fondul unei integrări în OPPO care a alienat fanii, în vreme ce Xiaomi a bătut recorduri de viteză de încărcare şi iar a luat cele mai bune componente de la Samsung. OPPO a fost cel mai subestimat brand din acest an, lansând un singur flagship, dar şi acela destul de memorabil.

Nu uitaţi să votaţi şi voi flagshipurile preferate la sondajul nostru!