Top 10 smartphone-uri în Trending pe Mobilissimo.ro în luna octombrie 2021: Google Pixel 6 cucereşte România, alături de telefoane mari Samsung, Apple

Timp 28/02/2023 De mhb

Dacă e început de lună, atunci e momentul pentru un nou top 10 dedicat telefoanelor în Trending pe Mobilissimo.ro. Oficial e gata cu lansările de smartphone-uri pe acest an, ecuaţia a fost rezolvată şi de Google, care a lansat Pixel 6 în octombrie. Am intrat în noiembrie şi facem recapitularea pe luna trecută, văzând ce permutări au mai apărut în topul preferinţelor voastre. Venim după o lună septembrie în care Apple a dominat autoritar topul, cu sincope pricinuite de Samsung.

A apărut şi seria Xiaomi 11T între timp pe piaţa locală, cu Xiaomi 11T Pro flagshipul de toamnă al companiei scos de noi din cutie la început de lună. iPhone 13 dăinuie în topuri, iar Galaxy S21, toată seria de când a început să aibă preţuri de Black Friday a cunoscut un reviriment. Aşteptaţi-vă să vedeţi şi impactul lui Huawei nova 9 la topul midrange, după debutul său din ultima lună, alături de noile modele Redmi Note 11 şi ele proaspăt sosite. Putem deja începe să ne facem calculele şi pentru top 10 telefoane ale anului 2021, pe care îl publicăm luna viitoare...

Cat despre topul pe luna octombrie 2021, el este este realizat în baza unui algoritm care ia în calcul accesările voastre, comparaţiile realizate pe site, dar şi cât de des a fost căutat fiecare telefon pe site-ul nostru.

Iată top 10 telefoane high end!

10. Samsung Galaxy S21+ 5G

Pe ultimul loc în top 10 se află Samsung Galaxy S21+ 5G, cu o poziţie mai jos decât în luna septembrie 2021. Telefonul a început să piardă din preţ în această perioadă datorită Black Friday-urilor premature la Altex, Flanco şi chiar pe site-ul Samsung România. Avem de-a face cu un telefon cu ecran mai generos decât S21, util pentru cei care chiar consumă conţinut pe terminalele lor, în binging pe Netflix sau gaming. Procesorul Exynos 2100 spală păcatele lui Exynos 990, avem şi difuzoare stereo capabile, stabilizare optică excelentă la filmare şi un Night Mode eficient. E în pole position să primească One UI 4.0 şi Android 12 foarte curând.

(Cel mai bun preț actual: 4.052 lei folosind codul QUICK202)

9. Apple iPhone 13

Una din marile căderi ale acestui top este cea a lui Apple iPhone 13 de pe locul 3 în septembrie 2021 pe locul 9 în octombrie. Urmaş al unor hituri ca iPhone XR, iPhone 11 şi iPhone 12, telefonul devine mai uşor de recunoscut decât predecesorul, punând cele două camere din spate pe diagonală şi nu pe verticală. Nu primeşte refresh rate-ul de 120 Hz, păstrat pentru modelele Pro, dar primeşte stabilizare Sensor Shift, inaugurată de iPhone 12 Pro Max. E compact, manevrabil, a crescut capacitatea bateriei şi are şi suport 5G. Mizează doar pe camera principală şi ultrawide, fără telephoto.

(Cel mai bun preț actual: 4.499 lei)

8. Apple iPhone 12

Top 10 smartphone-uri în Trending pe Mobilissimo.ro în luna octombrie 2021: Google Pixel 6 cucereşte România, alături de telefoane mari Samsung, Apple

Cel mai bine vândut telefon din ultimul an scade de pe locul 5 în topul nostru din septembrie până pe locul 8 acum. A cucerit publicul prin formatul compact, preţul un pic mai accesibil decât la Pro-uri, dar şi procesorul puternic Apple A14 Bionic. Are şi acea nuanţă albastră sobră şi elegantă care a cucerit lumea şi sticla ceramică pentru a îl proteja de căderi pe zona frontală. Are stabilizare optică pe camera principală şi vine şi cu o cameră ultrawide în cadrul modulului. Primea şi 5G şi încărcare wireless via MagSafe de această dată. Construcţie premium şi foarte manevrabil.

(Cel mai bun preț actual: 3.823 lei folosind codul QUICK202)

7. Samsung Galaxy S21 5G

Cred că nici un alt telefon din acest top nu "arde" ca Samsung Galaxy S21 5G. Oferta sa e încă fierbinte şi doar într-o săptămână a pierdut cateva sute de lei. Întâi a căzut pe la 3400 lei la Altex, apoi pe site-ul Samsung România era oferit la 3399 lei cu căşti gratuit. Apoi a picat la Altex sub 3200 lei şi am auzit că la Flanco a ajuns sub 3000 lei pentru câteva ore de Black Friday. E unul dintre cele mai compacte telefoane puternice cu Android din 2021 şi are tot ce îi trebuie: refresh rate de 120 Hz, stabilizare optică, filmare 8K, 5G, difuzoare stereo şi certificare IP68. Era pe locul 8 în septembrie şi acum e pe locul 7.

(Cel mai bun preț actual: 3.194 lei)

6. Xiaomi 11T Pro

Debutantul lunii octombrie a făcut o impresie plăcută prin încărcarea superluminică de 120W, dar şi prin spatele oglindă cu imitaţie de metal pe sticlă. A atras multă lume prin oferta de la precomandă şi anume o husă şi un trepied Xiaomi, dar şi posibilitatea de a câştiga un aspirator robot Mi Robot Vacuum Essential, dacă acel client era printre primii 1300 înregistraţi. Xiaomi 11T Pro are şi procesor Snapdragon 888 puternic, o cameră redutabilă de 108 MP şi refresh rate de 120 Hz. E în pole position pentru MIUI 13 şi are un Night Mode ce nu trebuie subestimat, plus un ecran CINEMAGIC cu Dolby Vision.

(Cel mai bun preț actual: 2.999 lei)

5. Apple iPhone 13 Pro

Primul iPhone din seria iPhone 13 care a primit unboxing la Mobilissimo.ro este acest iPhone 13 Pro. Cu această ocazie am aflat cum se utilizează noua funcţie Macro, ce e cu profilurile de culoare, cum stăm cu captura video Cinematic. Telefonul e deja fabulos la autonomie, asta vă spun şi ca daily driver sari de ziua de utilizare. Cei 120 Hz ai ecranului fac precedentele iPhone-uri să pară învechite şi lente. Scăderea mărimii bretonului e binevenită şi apreciem şi zoom-ul, dar nu doar cel optic 3X, ci şi cel digital până la 15X, care e surprinzător de bun. Atenţie, totuşi pentru că e masiv, deşi nu scrie "Pro Max" în nume.

(Cel mai bun preț actual: 5.699 lei)

4. Samsung Galaxy S21 Ultra 5G

O creştere surprinzătoare poate în acest top al preferinţelor o vede Samsung Galaxy S21 Ultra 5G. Telefonul era pe locul 6 în septembrie 2021 şi acum este pe locul 4. Susţin în continuare că are toate şansele să prindă top 3 telefoane ale anului 2021, ba poate chiar "telefonul anului" când se va trage linie la final. A mers pe o reţetă sigură, cu zoom optic 10X mai bine stabilizat decât zoom-ul lui S21 Ultra, a adus un CPU Exynos mai bine răcit şi fără throttling, suport S-Pen şi One UI 3.1 cel înţesat de funcţii atractive şi noi. Are şi acel panou adaptabil de la 120 Hz până la 10 Hz sau chiar mai jos pentru a economisi baterie. Are şi modulul de cameră un pic mai finuţ decât cel de pe S20 Ultra. Iar One UI 4.0/Android 12, care a primit o prezentare recent cred că îi poate da un boost ca vânzări.

(Cel mai bun preț actual: 4.896 lei)

3. Google Pixel 6 Pro

Google Pixel 6 Pro a debutat pe 19 octombrie şi ulterior a primit hype-ul generat de recenzii, unboxing şi... intangibilitate în România. În ultimele zile totuşi e parcă mai degrabă anti erou, după ce au apărut online mărturii legate de bugurile sale, în special cele ale ecranului. Are un design al camerei de tip love it or hate it şi e poate cel mai curajos Pixel de când există Pixel-urile. Un alt act de curaj e faptul că Google propune propriul procesor aici, un Tensor de 5 nm, care recent nu s-a situat prea bine în topurile de benchmark-uri. Cu toate acestea continuă să atragă lumea, poate şi pentru că în sfârşit are o cameră valabilă în spate, cu senzor principal de 50 MP, cameră ultrawide de 12 MP şi telephoto de 48 MP. Porneşte de la 899 euro în Europa.

(Cel mai bun preț actual: 5.399 lei)

2. Apple iPhone 13 Pro Max

Cel mai mare iPhone din 2021 şi cel mai bine dotat este iPhone 13 Pro Max, care ocupă locul întâi în septembrie 2021 şi acum e pe locul 2. L-am scos din cutie în ultima lună şi trebuie să recunosc că e cu adevărat masiv, la 240 de grame. Totuşi greutatea e bine distribuită, terminalul fiind şi foarte lung şi foarte lat. Faţă de anul 2020, nu mai există discrepanțe între camera de pe 13 Pro şi cea de pe 13 Pro Max, în comparaţie cu iPhone 12 Pro şi 12 Pro Max. Ai şi 5G, ecran de 120 Hz, difuzoare stereo potente, cameră cu zoom optic 3X, stabilizare Sensor Shift, Macro, filmare Cinematică Bokeh plus noile profiluri de culoare. Bretonul e cu 20% mai mic şi bateria e aşa generoasă cu autonomia că uiţi să o încarci.

(Cel mai bun preț actual: 6.199 lei)

1. Google Pixel 6

Varianta mai "Light" de Pixel 6 Pro este noul campion al lunii octombrie 2021. Pixel 6 are în continuare acea cameră "cocoaşă" în spate, care îi atrage pe unii şi sperie pe alţii, doar că renunţă la camera telephoto din cadrul său. Procesorul Tensor branduit Google e vedetă şi avem şi promisiunea de 5 ani de actualizări de securitate. Are certificare IP68, ecran AMOLED de 90 Hz, stocare UFS 3.1 şi o baterie de 4614 mAh cu încărcare la 30W. Muchiile sunt ceva mai groase şi privit din faţă are ceva de HTC Windows Phone 8X. Android 12 e un alt punct de atracţie, cu noua abordare Material You, care îşi preia culorile din wallpaper. Camera de 50 MP principală cu OIS ajutată de AI-ul computaţional Google face miracole, mai ales noaptea şi la Bokeh conform recenziilor din afară. Parcă e mai rar menţionat în poveştile cu buguri de pe forumuri şi Reddit. Costă 3.977 lei odată cu folosirea codului QUICK202.

Şi iată cum arată locurile 11-15:

  1. Apple iPhone 13 Mini: 3.949 lei
  2. Apple iPhone 12 Pro Max: 5.228 lei (folosind codul QUICK202)
  3. Apple iPhone 12 Mini: 2.910 lei (folosind codul QUICK202)
  4. ASUS ROG Phone 5s: 3.743 lei (folosind codul QUICK202)
  5. Xiaomi Mix 4: 5.599 lei

Avem şi un top 10 al telefoanelor midrange din luna octombrie 2021:

  1. Redmi Note 11
  2. Huawei nova 9: 2.499 lei
  3. Redmi 10: 799 lei
  4. Xiaomi 11T: 2.309 lei
  5. OPPO Reno6 5G: 2.085 lei (folosind codul QUICK202)
  6. Redmi Note 11 Pro+
  7. Motorola Moto G60: 1.399 lei
  8. Motorola Edge 20 Pro: 2.999 lei
  9. Redmi Note 11 Pro
  10. Poco M3 PRO 5G: 873 lei (folosind codul QUICK202)

Avem şi un top 10 al telefoanelor încă nelansate:

  1. Samsung Galaxy S22 Ultra
  2. Samsung Galaxy S22
  3. Samsung Galaxy S22+
  4. Xiaomi 12
  5. Apple iPhone SE 3
  6. Samsung Galaxy S21 FE 5G
  7. Poco M4 Pro 5G
  8. Xiaomi 12 Pro
  9. Xiaomi 12 Ultra
  10. OPPO Reno7 Pro