Noua aplicație WhatsApp pentru PC-urile cu Windows este aici! Varianta Beta poate fi descărcată acum oficial

Timp 20/10/2022 De mhb

Dacă folosiți WhatsApp pe PC, probabil ați observat că funcționalitatea aplicației este mult limitată față de cea pentru smartphone. Ei bine, vă anunțam în urmă cu câteva zile că acum puteți folosi WhatsApp pe maximum 4 dispozitive simultan, fără a avea telefonul conectat. Iată că azi a sosit și o nouă aplicație, disponibilă deja în Microsoft Store în variantă Beta. Detalii despre aceasta avem mai jos.

Aplicația a sosit ușor neașteptat, întrucât un zvonac a oferit câteva clipuri cu aceasta înainte cu câteva ore de debut. Cu toate acestea, între timp ea a devenit disponibilă în variantă Beta și poate fi descărcată de aici. Față de varianta anterioară a aplicației care era de fapt WhatsApp Web, de această dată avem de-a face cu un UI complet nou, cu mai multe funcții, similar cu ce avem pe smartphone-uri.

Noua aplicație WhatsApp pentru PC-urile cu Windows este aici! Varianta Beta poate fi descărcată acum oficial

Putem realiza apeluri voce și video, trimite atașamente, mesaje, emoji-uri și chiar desena facil. De asemenea, se poate folosi fără a avea nevoie de un telefon conectat. Pentru a putea face asta trebuie să te asiguri că ai aplicația WhatsApp actualizată la ultima versiune pe smartphone. Intri apoi în aplicația de pe telefon, în zona de setări Dispozitive Asociate - și de acolo să alegi - Beta pentru dispozitive multiple - și să te înscri.

Odată bifat acest pas, toate dispozitivele anterior asociate vor fi dezactivate și va trebui să scanezi din nou codul QR ce îți apare în aplicația pentru varianta desktop. Aveți mai multe detalii aici!