iPhone SE 2 vs Galaxy A51 – Telefoanele de Buget de la Apple si Samsung!

Timp 20/03/2023 De mhb

Nu stiu cum sunteti voi, dar eu parca nu mai simt ca asa numitele „flagshipuri” sunt atat de sus pe podium. Inainte, flagship-urile ieseau rapid in evident din toate punctele de vedere, dar ceva s-a schimbat. Oricat am incercat, din mandrie poate, sa ocolesc adevarul, trebuie sa recunosc… oameni buni, telefoanele mid-range sunt din ce in ce mai badass! Iar pentru a sustine ce am spus am aici doua exemple: proaspetele Galaxy A51 si iPhone SE 2. De-o parte si de alta, telefoanele astea au mostenit ce e mai bun de la terminalele Samsung si Apple care detin momentan suprematia in lume.

In coltul marului avem creierul lui iPhone 11, procesorul A13 bionic, intr-un corp de marime redusa care cu siguranta iti va activa nostalgia, iar in coltul galactic avem un super ecran de 6.5” fara margini, cu cititor de amprenta sub ecran si nu mai putin de 5 camere foto.

La prima vedere, pare o comparatie putin fortata si probabil ca multi dintre voi vor spune ca nici n-are rost sa mai vorbesc despre noul iPhone SE pentru ca Galaxy A51 e clar mai tare, desi e mult, mult mai ieftin, cel putin in Romania, si poate chiar asa e, dar vedeti voi, dupa ce butonezi ambele telefoane se va da o batalie in interiorul tau intre ce iti spune creierul si ce iti spune inima.

Fara sa o mai lungim, iata principalele caracteristici ale noilor telefoane de clasa medie.

Samsung Galaxy A51 vine cu ecran Infinity-O de 6,5”, 4 camere principale de 48MP, 12MP, 5MP si 5MP si o camera selfie de 32MP, senzor de deblocare prin amprenta aflat sub display, baterie de 4.000mAh, filmare 4K 30fps si pret de 1.400-1600 de lei.

Apple iPhone SE2 are un ecran retina IPS LCD de 4,7”, procesor A13 bionic, camera principala de 12MP si camera selfie de 7MP, senzor de deblocare prin amprenta Touch ID, este rezistent la apa si praf – certificare IP67, baterie de 1.821mAh, filmare 4K 60fps si un pret in Romania de 2.400 de lei.

Design

Din start, observam diferenta de marime dintre cele doua telefoane. Galaxy A51 vrea sa se joaca cu baietii mari, in timp ce iPhone SE 2 ramane la dimensiunea discreta a lui iPhone 8 si isi priveste rivalul in timp ce soarbe o gura de vin rosu, increzator in propriile avantaje. Pentru ca diferentele intre cele doua telefoane sunt atat de mari si evidente, totul se rezuma la ce anume isi doreste fiecare de la un telefon.

iPhone SE 2 vs Galaxy A51 – Telefoanele de Buget de la Apple si Samsung!

Ambele arata extrem de bine, insa, din punct de vedere al constructiei, si trebuie sa-i dam iPhone-ului ce-i al iPhone-ului (incercati sa rostiti asta de 3 ori rapid). Da, iPhone SE 2 e ca o vacanta in Caraibe pentru mana ta. Iti sta perfect in palma si nu iti provoaca intindere la degete, totul e la indemana si nu imi vine sa cred ca spun asta, dar e de-a dreptul revigoranta intoarcerea la un ecran sub 6”. Pe de alta parte, avem Galaxy A51, care pentru doar 1.400 de lei bifeaza o gramada de casute pentru cei care cauta un dispozitiv de divertisment cat mai bun. Ecranul e superb pentru YouTube si retele sociale, poti sa faci ce poze vrei folosindu-te de cele 4+1 camere si abundenta de feature-uri misto oferite de Android 10.

Dupa cum spuneam, din start pare o lupta inegala, iar diferenta de pret e croseul decisiv pentru cei mai multi cumparatori. Dar nici iPhone SE-ul nu trebuie neglijat. Daca ar fi sa reduc telefonul la un singur cuvant, acela ar fi cu siguranță „nostalgie”. Imediat ce pui mana pe telefonul asta e ca si cum ti-ar da cineva sa ii tii bebelusul. Esti atent si iubitor, simti ca ai ceva firav in mana, vrei sa-l protejezi. Pentru ca Apple a inzestrat SE2-ul cu cel mai tare procesor pe care il are si l-a imbracat in iOS 13, evident ca telefonul e fulgerator de rapid, iar pentru tine asta inseamna o experienta lina in utilizare, parc-ai fi inconjurat de boluri tibetane, e linistitor. Da, poate ca arata la fel atat la exterior cat si la interior, pe partea de soft, dar e ca si cum mergi in vacanta la bunica ta si te asteapta cu aceleasi feluri de mancare, dar al dracului de bune toate… intotdeauna.

Ecran

In ceea ce priveste noul iPhone SE 2, din start stii la ce te inhami. Ecranul e minuscul dupa standardele actuale. Pana si nevasta-mea a trecut la un telefon cu ecranul de aproape 6″. In plus, poate am fost eu prea visator, dar chiar ma asteptam ca ecranul sa fie 3D Touch, un lucru pe care l-am iubit mult la iPhone 6S-ul meu de acum un secol, dar nu e cazul la iPhone SE 2. Practic, atunci cand tii degetul apasat pe ecran, simuleaza un fel de 3D Touch, adica iti apare meniul de la iconita in acelasi timp in care motorul haptic iti da un mic set de vibratii. Vrei sa te uiti la ceva pe YouTube? Imi pare rau pentru tine.

Total opus lui iPhone SE 2, Galaxy A51 se mandreste cu ecranul sau precum un paun la agatat. N-are margini, camera selfie e relativ discret integrata si e tot ce te astepti de la un Super AMOLED. Daca ar fi avut o protectie mai buna decat Gorilla Glass 3, as fi fost si mai incantat.

Performante iPhone SE 2 vs Galaxy A51

Aici, balanta inclina mult in favoarea lui iPhone SE2. Procesorul A13 bionic e net superior lui Exynos 9611, tocmai de aceea iPhone SE 2 isi permite sa filmeze 4K la framerate dublu fata de A51. Antutu a plasat noul iPhone Special Edition pe locul 9 in topul celor mai tari dispozitive mobile de la Apple. Este semnificiativ mai puternic decat iPhone XS Max spre exemplu. In schimb, Galaxy A51 nu rupe normal la performanta. Geekbench 5 l-a notat cu cifre pe care le obtine un Galaxy S8+, un telefon vechi de 3 ani.

Si ca tot vorbim despre performante, sa vedem si cat dureaza aceste performante. Aici, avem un castigator clar: Galaxy A51 are o baterie mai mult decat dubla fata de iPhone SE2 – 4.000mAh vs. 1.821mAh. Desigur, ecranul lui A51 va consuma ca la balamuc fata de micul IPS LCD, dar si procesorul A13 bionic va fi extrem de insetat.

Camere, poze si filmare

Galaxy A51 are 4 camere principale: una de 48MP f2.0 wide, una de 12MP f2.2 ultrawide si doua de cate 5MP pentru macro si profunzime. Cea de selfie are 32MP. iPhone SE 2 are o singura camera principala de 12MP cu f1.8, iar cea selfie are 7MP.

Si in privinta camerelor, adevarul e undeva la mijloc intre SE2 si A51. Da, Galaxy-ul are 4 camere principale, in vreme ce iPhone-ul doar una. Dar calitatea inclina ceva mai mult spre SE2. Pozele sunt mai naturale, mai aproape de realitate. Si clipurile filmate cu camera lui iPhone SE2 mi-au placut mai mult, mai ales ca avem parte de 4K 60fps. Recunosc, m-am amuzat putin cand am primit telefoanele si stiam ca trebuie sa fac o comparatie intre un telefon cu 4 camere intre care una de 48MP si un telefon cu o singura camera de 12MP. Lectie invatata, fii mai umil.

Concluzie: iPhone SE 2 vs Galaxy A51

Nu putem trece cu vederea faptul ca iPhone SE2 e cu 1.000 de lei mai scump decat Galaxy A51, iar asta e un aspect decisiv in mintea unui cumparator.

Avem de-a face cu doua telefoane de clasa medie care nici ca puteau fi mai diferite. Dar imi plac atat de mult incat daca as putea, le-as folosi zilnic pe ambele. Aici, totul se rezuma la preferintele fiecaruia dintre noi.