Huawei Mate 10 Lite – review

Timp 11/02/2022 De mhb

Gama Huawei Mate a văzut lumina zilei cu nu mai puțin de 5 ani în urmă, prin modelul Ascend Mate. Apoi a urmat, în toamna lui 2014, Ascend Mate 7, și mai recent Mate 8 și 9. Ultimul sosit în serie, Huawei Mate 10, prezentat în octombrie anul trecut, aduce și o variantă Pro, precum și o versiune Lite.

Pe mezin îl vom analiza în continuare, urmând să vedem împreună câte elemente a împrumutat de la frații mai mari și unde a fost nevoie de compromisuri spre a ține prețul în zona mid-range.

Specificații pentru Huawei Mate 10 Lite:

Design

În cutia în care am primit Huawei Mate 10 Lite am mai găsit și un încărcător pe USB, un cablu microUSB – USB 2.0, căști și agrafă pentru accesul către sloturile sim. În pachetul de retail va sosi cu siguranță și un manual de utilizare alături de un certificat de garanție.

Observăm de la bun început asemănările cu Mate 10 și Mate 10 Pro. Principalul ”vinovat” de asta este ecranul cu raport 18:9 și marginile înguste pe fiecare direcție. Așa se face că, pentru un smartphone cu display de 5.9 inch, Huawei Mate 10 Lite reușește să păstreze dimensiuni relativ compacte. Rămâne totuși destul de lung și de lat, iar asta face ca grosimea să pară și mai mică față de cei 7.5 mm anunțați oficial.

Spatele perfect plat, ce se arcuiește abia către margini, și construcția din metal nu reușesc să ofere un grip bun. Nu de puține ori ai impresia că-ți va aluneca din mână, deși nu mi s-a întâmplat asta pe parcursul utilizării. O husă de silicon te va scăpa cu siguranță de această problemă.

O altă caracteristică întâlnită la frații de serie este cu siguranță construcția. Absolut nimic nu te duce cu gândul la un produs mid-range, materialele și finisările sunt printre cele mai bune, nu există niciun motiv de nemulțumire. Dacă ar fi caut nod în papură m-aș lega doar de porțiunea de plastic din jurul ecranului, cea care face trecerea de la carcasa de metal la sticla ce acoperă display-ul, ușor curbată către extremități. Dacă s-ar fi putu fără acel plastic ar fi fost cu adevărat remarcabil în zona asta de preț.

În rest, poate doar lentilele camerei duale de pe spate mai strică ceva din design. Sau poate mai bine spus afectează latura practică și nu atât aspectul telefonului, întrucât odată așezat pe spate, Huawei Mate 10 Lite se va sprijini pe lentilele camerei principale, iar în timp s-ar putea acumula ceva zgârieturi pe acolo. Din nou, o husă de protecție este binevenită.

Exemplarul primit de noi la test este de culoare albastră – Aurora Blue, nuanță ce oferă reflexii interesante în funcție de lumină. Carcasa este metalizată, fiind cu atât mai plăcută ochiului.

Cele trei butoane capacitive specifice sistemului de operare Android nu și-au mai găsit loc la baza ecranului, așa că au fost integrate în interfața EMUI 5.1. Totuși, sub display se pare că a fost suficient spațiu pentru denumirea producătorului, pe care o mai întâlnim, mai puțin intruziv, și pe spatele dispozitivului, undeva către bază.

Huawei Mate 10 Lite este un telefon ce prin design, finisări și materiale face un pas în față în zona mid-range. Cu adevărat demn de titulatura Mate din acest punct de vedere.

Ecran și sunet

Ca și ceilalți membri ai familiei Mate 10, versiunea Lite adoptă și ea aspectul 18:9 pentru ecran. Diagonala este de 5.9 inch, iar rezoluția Full HD+ (2160 x 1080 pixeli). Densitatea pixelilor astfel formată este de 409 ppi, suficient pentru pretențiile oricărui utilizator, mai puțin a celor ce folosesc smartphone-ul în ochelari de tip VR.

Panelul este unul bun. Doar că bun și atât. Nimic impresionant, deși, repet, nu sunt motive de nemulțumire. Culorile sunt redate corect, doar că nu-s cele mai aprinse, vivide. Contrastul este ridicat, la fel și luminozitatea, dar lizibilitatea în bătaia directă a soarelui doar medie. Suficient de bune toate puse laolaltă, dar nimic care să te dea cu adevărat pe spate. Oricum nici nu prea este cazul de așa ceva în zona în care concurează Huawei Mate 10 Lite.

Ecranul se potrivește de minune în zona mid-range, dar nu-l consider a fi unul dintre elementele ce va atrage de la prima privire.

Sunetul extern este redat de Huawei Mate 10 Lite din spatele grilei de pe laterala de jos a smartphone-ului. De acolo primim un volum maxim cu adevărat ridicat, printre cele mai bune pe care le-am întâlnit în ultima vreme. La fel am spus și despre Allview X4 Soul Vision, așa că cei mai atenți dintre voi ar putea spune că am început să mă repet. Nu-i deloc cazul de așa ceva, doar că și Huawei Mate 10 Lite se descurcă excelent când vine vorba despre intensitatea maximă. Calitatea este doar medie, pe de altă parte, din fericire la volum ridicat nu apar distorsiuni.

Prin jack-ul de 3.5 mm situația se schimbă. Avem o calitate foarte bună a sunetului, dar un volum maxim deloc impresionant. Mulți ar putea apela la egalizatorul din meniul de setări audio spre a beneficia de ceva mai multă putere la ieșire.

Căștile din pachet sunt de-a dreptul mediocre. Nu cred că va exista utilizator mulțumit de acest accesoriu și care să nu apeleze la o altă pereche. Nu le-am găsit niciun atu, păcat că Huawei a ales să așeze aceste căști alături de un smartphone precum Mate 10 Lite.

Hardware, sistem de operare și aplicații

Concurând în zona mid-range, Huawei Mate 10 Lite a primit un chipset pregătit fix pentru această bătălie acerbă. Vorbim despre HiSilicon Kirin 659, chipset dezvoltat în totalitate de compania chineză. Acesta folosește un procesor de tip octa-core, cu 4 nuclee tactate la 2.36 GHz, pe Cortex-A53, și alte 4 nuclee ce rulează la 1.7 GHz, tot pe Cortex-A53.

Pe partea grafică, procesorul este ajutat de un GPU Mali-T830 MP2, ce reușește să facă față cu brio în orice joc. Cele mai complexe vor afișa un frame rate mai scăzut și detalii la un nivel mediu.

Memoria este suficientă pe ambele direcții, aici Huawei Mate 10 Lite poate părea un smartphone din zona high-end. Avem 4 GB de RAM și 64 GB spațiu de stocare, ce poate fi suplimentat cu până la 256 GB prin intermediul unui card microSD, care ocupă însă slotul uneia dintre cele două cartele sim.

Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu date despre Huawei Mate 10 Lite:

Sistemul de operare peste care Huawei a aplicat interfața proprie EMUI 5.1 (mai degrabă un custom ROM) este reprezentat de Android 7.0 Nougat. Totuși, nimic nu-ți aduce aminte de Android, căci EMUI intervine în forță în fiecare aspect al sistemului de operare made by Google.

De la ecranul de deblocare, la zona de notificări, setări rapide sau setările generale, la icon-uri, totul este modificat de EMUI. Parcă singura ce nu a fost afectată intruziv a rămas zona cu aplicații recente.

Dacă inițial EMUI aranja toate aplicațiile pe ecranele de start, acum utilizatorul are posibilitatea de a activa un buton ce-ți dă acces către sertarul cu toate aplicațiile.

Interfața se mișcă fluid tot timpul, de-a dreptul sprinten, singurele momente în care mai apar mici probleme sunt atunci când vrei să o pui de-a dreptul la încercare, prin multitasking, cu actualizări ori instalări în fundal.

Ceea nu pot să apreciez la niciun producător de telefoane este atunci când aleg să aducă o mulțime de aplicații preinstalate. Așa că nu am cum să-l laud aici pe Huawei Mate 10 Lite, care împovărează memoria internă cu mult prea mult bloatware, fiind peste 50 de aplicații de la prima deschidere a smartphone-ului.

Dacă ar fi trec toate aplicațiile preinstalate pe Huawei Mate 10 Lite aș umple rânduri bune. Așa că o să spun că avem multe de la Google, ceea ce nu este tocmai neobișnuit, dar și mai multe de la Huawei și alții. De ce să pui din fabrică soft-uri ca Booking, eBay sau Instagram ori jocuri precum Asphalt Nitro, Kingdoms și Spider-Man: Ultimate Power, care oricum sunt gratuite în Play Store și le poți instala dacă dorești. Într-adevăr, le poți dezinstala fără probleme, dar de ce le-ai pune acolo în primă fază?

Să spunem că instrumente precum Lanternă, Oglindă, Compass, Backup ș.a. ar fi utile, dar mai sunt multe altele gata oferite de Huawei Mate 10 Lite fără de care te poți descurca lejer. Repet, pe majoritatea le poți dezinstala în doar un pas, dar de ce să nu lași la alegerea utilizatorului dacă le vrea instalate și nu dacă vrea să le șteargă.

Oricum sunt prea multe și sper că Huawei va asculta și va proceda precum Samsung ori ASUS care acum lasă la alegerea utilizatorului dacă va instala anumite programe din magazinele dedicate.

Galerie cu capturi de ecran din meniul Huawei Mate 10 Lite:

Performanță

După ce Huawei Mate 10 Lite a trecut prin mai multe teste de benchmark, am strâns toate rezultatele și le-am trecut în tabelul de mai jos:

Conectivitate

Huawei Mate 10 Lite ajunge în Europa în versiunea dual sim, ce acceptă fie două cartele nano sim, fie una singură alături de un card microSD. Cunoaște toate benzile 4G LTE de la toți operatorii ce activează în țara noastră, iar vitezele maxime de download / upload sunt de 300 / 50 Mbps.

Pe Wi-Fi se limitează doar la standardele 802.11 b/g/n, avem Bluetooth 4.2 cu A2DP și LE, poziționare prin A-GPS, GLONASS și BDS, radio FM.

Aș spune că la conectivitate Huawei Mate 10 Lite a rămas în urmă. Nu avem stadard Wi-Fi ac, nu avem NFC, și doar conector microUSB în locul mai modernului USB Type-C.

Portul microUSB este poziționat, alături de jack-ul de 3.5 mm, pe laterala de jos. Pe stânga avem sloturile sim, sus este doar microfonul secundar, pentru atenuarea zgomotului de fond, iar pe dreapta sunt butoanele prentru reglarea volumului și cel power.

Senzorul de amprentă este așezat pe spate, imediat sub camera duală. Este extrem de rapid, printre cele mai bune din acest punct de vedere, și recunoaște la 360 de grade în mai bine de 90% din cazuri.

În apelurile de voce Huawei Mate 10 Lite se dewscurcă bine, nu am întâmpinat niciun fel de probleme cu semnalul GSM și nici cu volumul ori calitatea sunetului din difuzor.

Cameră foto și video

Acum ajungem la unul dintre capitolele la care Huawei Mate 10 Lite vrea să impresioneze. Cu câte doi senzori pentru fiecare cameră, telefonul ar putea părea pregătit pentru a genera cele mai bune rezultate.

Avem un senzor de 16 Megapixeli alături de unul de 2 MP pe spate și unul de 13 Megapixeli însoțit tot de unul de 2 MP pe partea frontală. Niciunul nu impresionează prin deschiderea oferită, doar f/2.2 pentru camera principală și f/2.0 pentru cea secundară. Ambele pot înregistra clipuri video la rezoluția maximă Full HD 1080p cu 30 fps.

Interfața camerei este destul de aerisită, setările sau modurile de fotografiere sunt accesibile prin swipe la stânga sau la dreapta. Avem mai multe moduri de captare, câteva filtre și efecte interesante.

Capturi de ecran din interfața aplicației Camera de pe Huawei Mate 10 Lite:

Din păcate tot ansamblul de 4 senzori nu reușește să impresioneze. Dacă în lumină suficientă avem parte de rezultate bune, cu detalii din plin, culori naturale și un interval dinamic ridicat, în low light situația se schimbă complet. Apare mult zgomot de imagine, algoritmul de procesare urcă sharpness-ul la un nivel mult prea ridicat, culorile sunt șterse, iar contrastul scăzut.

Modul HDR odată activat nu face diferențe notabile. Oricum intervalul dinamic este bun și în pozele fără HDR pornit, așa că nu avea prea mult de făcut. Iată exemple cu HDR On / Off:

Mai mult, deși avem câte doi senzori pentru fiecare cameră, nu aș putea spune că pe partea artistică vedem rezultate spectaculoase. Bokeh-ul nu pare tocmai natural, ci mai degrabă procesat din software, așa cum pot face și multe alte camere ce folosesc doar un singur senzor.

Pe partea video, Huawei Mate 10 Lite rămâne la același nivel. Nu impresionează prin detalii, culorile sunt fade, iar calitatea generală este doar satisfăcătoare.

Clip video Full HD 1080p filmat cu Huawei Mate 10 Lite

Galerie de fotografii realizate cu Huawei Mate 10 Lite (multe dintre exemple sunt cu modul Bokeh activat / dezactivat), primele captate cu camera frontală:

Autonomie

Aveam mari așteptări de la bateria de 3340 mAh. Pe de o parte mi-au fost îndeplinite, pe de alta înșelate. Cum vine asta? Destul de simplu, de vină nu este capacitatea acumulatorului, ci procesorul. Acesta este eficient doar atunci când nu este pus serios la lucru.

În task-uri uzuale autonomia este peste medie, o zi de dimineața până seara nu este greu de atins. Doar că forțat un pic mai tare va trage cu repeziciune tot mai multă din energia stocată în baterie. Așa se face că în cazul lui Huawei Mate 10 Lite am întâlnit una dintre cele mai rapide descărcări după ce am rulat toate testele de benchmark. În circa 40 de minute cât a durat desfășurarea testelor, s-au pierdut aproape 30 de procente din acumulator. Asta înseamnă că în aproximativ 2 ore aș fi golit complet bateria.

În testul nostru specific, când rulăm continuu Playlist-ul Unboxing de pe canalul Gadget.ro de pe YouTube, cu luminozitatea ecranului la maximum, prin conexiune Wi-Fi la internet, Huawei Mate 10 Lite a rezistat 6 ore și 12 minute de la o baterie plină până la 10% din capacitate.

Preț

Huawei Mate 10 Lite – 1.500 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Deși este propusă cam la jumătate din prețul unui Mate 10, versiunea Lite tot mi se pare un pic cam sus poziționată ca preț. Da, știu, are ecran pe formatul 18:9, lucru scos în față și prezentat drept caracteristică premium de marii producători, dar în afară de asta este doar un mid-range bun.

Dacă ne gândim că prețul deja a scăzut cu mai bine de 10% din cel inițial, atunci nu avem cum să nu ne întrebăm cam care va fi costul după ce vor mai trece alte câteva luni.

Nu vreau sub nici o formă să mă înțelegeți greșit. Huawei Mate 10 Lite nu este nici pe departe un smartphone rău, doar că a făcut cam multe compromisuri față de variantele flagship din care spune că se trage.

Degeaba aduci 4 senzori foto dacă rezultatele nu sunt pe măsură. Degeaba pui o baterie cu o capacitate peste medie dacă procesorul nu este destul de eficient energetic și, mai mult, nu adaugi măcar încărcare rapidă. Alegi să nu propui standard ac pentru Wi-Fi ori port USB Type-C în această zonă de preț? Iarăși o decizie neinspirată, zic eu.

Pe de altă parte, Huawei Mate 10 Lite este un telefon arătos, extrem de bine construit, suficient de puternic spre a rula optim orice aplicație sau joc, are o interfață ce se mișcă fluid și chiar dacă cu mult blotware, majoritatea aplicațiilor preinstalate pot fi șterse fără probleme.

Ca și pachet analizat complet, Huawei Mate 10 Lite nu este un telefon rău. Deloc. Doar că putea fi unul cu adevărat bun dacă se încerca un pic mai mult.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru Huawei Mate 10 Lite:

PRO

CONTRA

Categorii: hardwarehuaweirecomandarireviewstelefoane-mobile
Tag-uri: autonomieHuaweiHuawei Mate 10 Liteimpresiipozerecenziereviewteste benchmark
Share:5

Despre autor

Darius Pană

Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește realme 7 Pro, Canon EOS M100 + Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon 50mm 1:1.8 STM.

Articole similare

OPPO Find N – review

Huawei MateBook X Pro 2022 – detalii complete

ASUS ZenBook Duo UX482E – review

Huawei P50 Pocket – primul smartphone pliabil cu clapetă al companiei chineze