Romania, te iubesc! Duminică, 18:00 Ploiești, orașul extrem de poluat condus de oameni care și-au demonstrat incompetența

Timp 02/03/2022 De mhb

JUDEȚE LA STĂPÂN: PRAHOVA III. Ajungem acum în Ploiești, un loc extrem de poluat, condus de oameni care și-au demonstrat din plin neputința și incompetența.

De exemplu, o lista întreagă cu proiecte care ar fi putut să dezvolte orașul a fost trimisă la un număr de fax inexistent și finanțarea a fost ratată. Și acesta este doar un exemplu minor despre cum stau lucrurile aici.

Alex Dima: „Ploieștiul este unul dintre cele mai poluate locuri din România. În oraș și în jurul lui sunt coloși industrialai și indivizi care au afaceri aici, oameni care au pus pur și simplu stapanaire pe aerul respirat de oamenii către trăiesc aici.”

De cum ajungi în apropierea Ploieștiului, indiferent de zonă, miroase. În jurul orașului sunt trei mari rafinării, bataluri cu petrol neecologizate, cel mai mare incinerator de deșeuri periculoase din România, iar între blocuri, o fabrică de detergenți și multe alte făbricuțe, surse de poluare.

Un raport al Institutului Național de Sănătate atrage atenția că incidența bolilor grave e mai mare în acest loc decât în restul țării. În județ, în 2016, rata de incidență prin leucemie a crescut de 3 ori față de anii precedenți. Toată lumea știe că poluarea e la cote alarmante dar, de 30 de ani, autoritățile și instituțiile statului n-au fost în stare să-i oprească pe poluatori pentru că nu se știe clar cine poluează.

Florin Diaconu este directorul Agenției pentru Mediu Prahova. Abia acum spune că lucrează la un studiu ca să vadă clar cine îmbolnăvește populația.

Florin Diaconu, director APM Prahova:

"-Dvs., ca locuitor al Ploieștiului, aveți vreo temere?

-Eu lucrez la Agenția pentru Mediu... avem Sanepid, pe boală vorbiți?

-Dvs. personal.

-Personal trăiesc aici de 30 de ani. Și una este ca locuitor și alta ca director. Ca director am făcut...”

Dar rezultatul nu se vede. Moara Nouă, o localitate aflată lângă Ploiești, separată doar de un drum de rafinăria Petrotel Lukoil. Totul e poluat. Și aerul și solul și apa.

Am bătut la poarta rafinăriei și m-au primit Dana Dănulescu, director comunicare, și Duca Gheroghe, șef departament ecologie. Susțin că rafinăria a investit multe milioane de euro în echipamente, că monitorizează prin stații de poluare și sunt în limitele legale.

Duca Gheroghe, șef ecologie rafinărie:

„-Este posibil ca în aer să existe substanțe pe care stațiile de măsurare să nu le perceapă?

-Bineînțeles. Stația de monitorizare are senzori dedicați pentru un anumit poluant. Va dați seama că în țiței sunt mii de componenți. Nu poți să faci o stație care să îți măsoare toți poluanții.

-Este posibil ca stația să nu sesizeze un anumit produs care este în aer, dar pe care oamenii îl simt și îi afectează?

-În principiu, da.”

Împreună am mers la stația de monitorizare din Moara Nouă. Aici se simte mirosul. Substanțele detectate de stație sunt în limite.

Primarul Ploieștiului vede din birou cum orașul e poluat.

Adrian Dobre, primar Ploiești: „Nu se cunosc substanțele care provoacă acest disconfort olfactiv. Nu există nivel limită la care ar trebui să fie emise în atmosferă, nu există absolut nimic.”

Repezentanții rafinăriei Vega- Rompetrol susțin că au investit milione în ecologizare și au planuri să curețe batalurile din zonă. Și reprezentanții rafinăriei OMV spun că au luat măsuri. Și la ei emisiile sunt în paramentri legali.

Rafinăria funcționează lângă localitatea Brazi, despre care studiul Institutului de Sănătate atrage atenția că bolile grave în zonă sunt în creștere. În Brazi e o stație de măsurare a poluării și un panou de pe care cetateanii ar trebui să afle cât de poluată e zona. Panoul nu funcționează. Leonaș Radu este primarul locului.

Leonaș Radu, primar Brazi:

„-Noxele care sunt le putem observa numai pe cele trei monitoare din comuna Brazi. Acolo e unul, e un monitor, toate informațiile sunt transmise la Garda de Mediu și Garda ne informează.

-De ce nu funcționează?

-Întrebați Garda de Mediu.”

Chiar în timpul discuției, stația raporta poluare în zonă. Primarul e sănătos și nu-l interesează ce se întâmplă cu restul populației.

Dan Rădulescu, deputat Prahova: „Poluarea cu benzen este foarte gravă. Benzenul afectează, este în primul rând este un cancerigen puternic. Efectele se văd pe termen lung. Este un ucigaș tăcut.”

Dan Rădulescu este deputat de Prahova. În 3 ani a făcut peste 200 de interpelări pe tema poluării din zonă.

Dan Rădulescu, deputat Prahova: „Pentru anul 2018, din 365 de zile, în 275 s-au depășit concentratiile maxime pentru benzen și 13 butaden. Ambele extrem de cancerigene. Autoritățile manifestă o complicitate sinonimă cu nebunia dacă stăm să ne gândim. Amenzile date marilor poluatori sunt minime.”

A depus proiecte de lege prin care să-i oblige pe poluatori să se oprească activitatea în momentul în care au defecțiuni. Să mărească amenzile care, acum, pentru coloșii industriali, sunt extrem de mici.

Fostul ministru al mediului, Grațiela Gavrilescu, deputat de Prahova, ridică din umeri:

„-Există o lege în Parlament, la care sunt și eu inițiator, legea mirosurilor, care e în dezbatere la Senat, este ținută la sertar...

-În acest moment, sunteți mulțumită de rezultatul acestor demersuri?

-Nu. Pentru că nu s-au finalizat. Eu am plecat de la guvernare. Îmi pare foarte rău.”

Gavrilescu a răspuns ani la rând de Mediu, timp în care județul care a trimis-o în Parlament a ajuns o adevărată groapă de gunoi.

Între Ploiești și Brazi funcționează de ani buni cel mai mare incinerator de deșeuri periculoase din România, deschis de Radu Oprea - actual senator de Prahova, fost ministru în guvernul Dancilă și un apropiat al familiei Cosma -, împreună cu Mihai Ștefănescu, zis Treflă, nașul Andreei Cosma.

Presa locală a tot scris despre poluarea uriașă de aici, despre maldărele de deșeuri periculoase depozitate aiurea, dar nimeni n-a luat nicio măsură. Incineratorul funcționează pe terenul Consiliului Județean.

La începutul anului, ministrul Mediului, Costel Alexe, a venit în control și abia atunci Garda de Mediu s-a trezit și a impus măsuri.

Senatorul Oprea, un abonat la lucrări cu statul pe vremea când era oficial partener cu Ștefănescu, spune că habar nu are ce se întâmplă în incineratorul pe care l-a deschis.

Radu Oprea, senator Prahova:

„-Am fost acționar și administartor până în 2012 când am plecat.

-Nu țineți legătura cu foștii acționari?

-Nu. Mie mi se pare că este un gest de maximă iresponsabilitate socială.

-După ce ați văzut acest gest de maximă iresponsabilitate, ați luat cumva legătura cu foștii acționari să vedeți ce se întâmplă acolo?

-Nu.”

La sfârșitul lui 2018, zile în șir, pompierii s-au chinuit să stingă un incediu uriaș în care au ars peste 5.000 de tone de deșeuri care apartiuneau grupului de firme din care face parte familia Ștefănescu. Nimeni nu a fost tras la răspundere.

Andrei Dan locuiește în Brazi. Este unul dintre cei care au vorbit despre poluarea de aici și despre ce se întâmplă în incinerator. Șefii incineratorului l-au amenințat cu judecata că le strică imaginea.

Monitorizarea poluării este făcută de Agenția pentru Mediu, instituție cu 162 de angajați. Directorul e relaxat. În rarele momente când agenția semnalează poluare contactează de urgență Direcția de Sănătate Publică. Dan Ioniță e direcorul direcției.

Dan Ioniță, director Direcția e Sănătate Publică Prahova:

"-Direcția ce poate să facă pentru a-i apăra pe cetățeni?

-În momentul în care Agenția de Mediu ne sesizează că există depășiri, Direcția trimite către Agenție măsurile de prevenție către popualtie și pericolele, iar cei de acolo le pun, să zic așa, în aplicare.

-Ei vă semnalează, avem creștere pe X, pentru această problemă trebuie să faceți asta. Ce au de făcut?

-Trebuie să informeze populatiea. E lege.

-Și cum informează?

-Nu știu cum informează Agenția de Mediu populația. Noi trimitem la Agenția de Mediu, mai departe îi întrebați pe colegii de acolo.

-Se întâmplă lucrurile pe care dvs le cereți să fie aplicate?

-Îmi cer scuze, nu am verificat lucrul asta.

-Aveți vreo startegie în calitate de director?

-Până în acest moment nu am o startegie.”

Uniunea Europeană cere ca fiecare cetățean să beneficieze de 26 de metri de spațiu verde. Un ploieștean beneficia în 2016 de doar 3,8 metri pătrați. Ca să crească procentul de verde și să dea bine în ochii europenilor, Primăria Ploiești a investit 80 de milioane de lei într-o câmp de 54 de hectare la marginea orașul. Banii ar fi trebuit să vină din fonduri europene, dar pentru că autoritățile s-au mișcat greu, au pierdut finațarea și au fost nevoiți să plătească, iar pentru că în Consiliul Local, PSD-ul s-a luptat cu PNL-ul, primăria n-a fost în stare să irige locul și parcul s-a uscat.

Viceprimarul Cristian Ganea prezintă cu mândrie parcul. L-am arătat la „România, te iubesc!” în 2017 și bătaia de joc de aici. Ganea este și acum viceprimar.

Alex Dima: „După spusele primarului și vicepriamrului, ar trebui să fie o adevărată pădure. Dar e ca în palmă. Ici colo câte un copăcel. Nici vorba de pădure sau perdea forestieră, care să mai apere orașul de poluare... N-au făcut nimic.”

Primarul e PNL-ist, viceprimarul, PSD-ist. Sunt la cuțite. În lupta lor pentru putere n-au făcut mai nimic pentru orașul care rămâne gri și poluat.

Am cerut să filmăm măcar într-un loc în care se investesc fonduri europene. Nu există în tot orașul. Au doar planuri. În plus, bani mulți au fost pierduți și multe proiecte care ar fi putut să schimbe față orașului au picat pentru că primăria a trimis cererea de finanțare în altă parte. O situație de-a dreptul hilară!

Cristian Ganea, viceprimar Ploiești:

„-Acea listă în care am trecut posibilitatea investițiilor a ajuns în altă parte, prea târziu și pe fax la un număr care nu există.

-Cine a fost vinovat pentru această poveste?

-Eu numesc vină colectivă.

-Deci nu a fost nimeni tras la răspundere?

-Nu.”

Adrian Dobre, primar Ploiești: „Ușor mă surprinde atitudinea acestui domn viceprimar, pentru că el este cel care cordoneaza și a coordonat activiattea și departamentul de investiții.”

Ploieștiul a ratat și 10 autobuze electrice pentru că orașul nu are un plan de calitate a aerului. Altă poveste la care se lucrează. Adică se plimbă hârtii de la o instituție la alta.

Alex Dima: „Stația de epurare a orașului Ploiești. Așa arată mizeria care iese din ea și care ajunge în râul Teleajan. Revoltător este faptul că aici, din 2010, trebuia să fie o stație de epurare care a și fost construită, dar care nu funționează...”

20 de milioane de euro au fost investite în stația care este în proporție de peste 80 la sută construită. Lucrările s-au blocat în 2013 și toate echipementele au ieșit din garanție și s-au deteriorat. 2.000 de metri cubi de dejecții pe oră trec acum prin vechea stație, care este total depășită.

Raul Petrescu este directorul Regiei de Apă. Tot el se ocupă și de planul de calitate a aerului în oraș. Habar nu are de mizeria care iese din vechea stație.

Peste 80 la sută din mizerie pleacă pe râul Teleajen, în Ialomița și, mai apoi, în Dunăre. Primăria este în proces cu firma care a construit stația.

Am arătat imaginile Gărzii de de Mediu.

Gabriela Munteanu, comisar șef Garda de Mediu Prahova:

„-Ați fost vreodată la stația de epurare de la Ploiești?

-Nu, nu am fost acolo.

-Așa arată. Evacuarea de la stația de epurare a muncicipiului Ploiești.

-Despre acest subiect nu aș putea să vă dau detalii pentru că nu am făcut o verificare acolo.

-Garda de Mediu nu a făcut verificări la stația de acolo?

-Nu am fost acolo. Deci nu știu despre acesta situația, nu am fost sesizată de nimeni și nu am ajuns acolo.”

Apele Române știu situația dar, mai nou, legile noastre permit să se întâmple un asemena dezastru. Am încercat o discuție pe această temă și cu fostul ministru al Mediului, Grațiela Leocadia Gavrilescu.

Grațiela Gavrilescu, fost ministru al Mediului: „Ce s-a întâmplat în perioada după ce noi am plecat de la guvernare nu știu să vă spun. Dar este din puctul meu de vedere o lipsă de indolență totală a Primăriei Ploiești. Trebuia să...lipsa de indolență...da. Pentru că nu s-au dus pe firul apei să vadă care sunt problemele.”

Vorbe goale, pasarea răspunderii de la unul la altul, lipsa totală de responsabilitate. Este rețeta prin care o armată uriașă de funcționari și politicieni reușesc de zeci de ani să rămână pe poziții și să conducă acest județ care are un potențial economic și turistic uriaș. Lor li se alătură afaceriști, indivizi care nu respectă nicio lege. Formează împreună o cohortă care a pus stăpânire pe județ, s-au prins într-o horă și luptă doar pentru interesele lor, pentru a rămâne țintuiți la putere și pentru a scăpa de pedepse. De ei oamenii locului pot scăpa doar dacă ies la vot, dacă înțeleg ce votează și dacă își cer și apară drepturile. Altfel, aceiași oameni vor rămâne să stăpânească un județ bogat care, însă, în fiecare zi moare puțin câte puțin, sufocat și murdar.

Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News