OnePlus va permite utilizatorilor să dezactiveze funcția de optimizare a aplicațiilor odată cu OxygenOS 12

Timp 19/10/2022 De mhb

În urmă cu câteva zile s-a iscat o controversă în cazul OnePlus. După delistarea flagship-urilor sale OnePlus 9 și 9 Pro din aplicația Geekbench, aceștia au confirmat că frecvența CPU-urilor aflate pe dispozitive este setată automat în funcție de aplicația rulată. Astfel, în cazul aplicațiilor benchmark procesorul funcționează la putere maximă, el fiind prietenos cu consumul de energie în cazul aplicațiilor mai puțin solicitante. Totuși, mulți utilizatori și-au arătat nemulțumirea asupra faptului că nu pot opri această funcție de optimizare. Astăzi aflăm că următoarea versiune OxygenOS va permite utilizatorilor controlul total asupra opțiunii. Avem detalii mai jos.

Informația a fost dezvăluită chiar pe forumul companiei. Un angajat OnePlus a confirmat astfel că OxygenOS 12 va permite activarea sau dezactivarea opțiunii facil, din setările smartphone-ului. Astfel, utilizatorii vor putea alege dacă vor să folosească performanța maximă în toate aplicațiile sau ca puterea CPU-ului să fie reglată în funcție de procesul rulat. OnePlus a oferit totuși o explicație pertinentă pentru care a ales ca funcția de optimizare a aplicațiilor să fie integrată fără posibilitatea de a o dezactiva în Oxygen OS 11.

OnePlus va permite utilizatorilor să dezactiveze funcția de optimizare a aplicațiilor odată cu OxygenOS 12

Compania susține că procesoarele smartphone-urilor sunt de multe ori mult mai puternice decât ar trebui să fie pentru realizarea unor task-uri simple. Această putere de procesare vine totuși cu un cost destul de mare: autonomie mai slabă, dar și temperaturi mai mari, vorbind despre Snapdragon 888. Acest CPU este puternic, însă după cum au arătat și testele noastre în cazul smartphone-urilor care îl utilizează, este un procesor care se încălzește destul de mult, iar autonomia nu este excelentă.

Totuși, OnePlus a ales să își asculte fanii și de această dată și să adauge opțiunea. Nu este o opțiune nemaivăzută pe smartphone-uri, companii precum Samsung sau ASUS având parte de un “mod de performanță” prin care CPU-ul este utilizat la adevărata sa capacitate în orice moment. Totuși, ASUS ZenFone 8, de exemplu, a manifestat supraîncălzire intensă cu acest mod activat, iar noi am specificat în recenia sa că modul “Auto” este mai potrivit în utilizarea zilnică.

Posibilitatea de a alege între modurile de utilizare va mulțumi toți utilizatorii de terminale OnePlus, totuși. De asemenea, Geekbench ar urma să listeze din nou terminalele companiei în aplicația benchmark.