Apple conduce piața smartphone atunci când vine vorba de profitul înregistrat; 75% din profitul pieței în trimestrul 2 îi revine companiei din Cupertino

Timp 24/09/2022 De mhb

Dacă în topul celor mai mari producători smartphone din lume Apple nu mai stă atât de bine, iată că o face în altă zonă, cea a profitului. Aflăm astăzi pe seama unui studiu realizat de către Counterpoint faptul că în trimestrul 2 din 2021 cei de la Apple au reușit să acapareze 75% din profitul operațional înregistrat pe piața smartphone și 40% din venituri, asta deși compania acoperă doar 13% din totalul vânzărilor globale de telefoane smart.

Potrivit firmei de research, s-a ajuns la acest rezultat grație branding-ului puternic Apple unde oricât de scumpe ar fi iPhone-urile, publicul continuă să le cumpere. Același studiu citat mai sus scoate la iveală și faptul că veniturile sunt ceva mai mici decât cele obținute în trimestrul 4 din 2020 atunci când Apple avea o cotă de piață de 50% în materie de venituri.

Apple conduce piața smartphone atunci când vine vorba de profitul înregistrat; 75% din profitul pieței în trimestrul 2 îi revine companiei din Cupertino

Cu toate acestea, se așteaptă ca Apple să își păstreze acest impuls de pe piață ca urmare a lansării seriei iPhone 13, chiar și în ciuda upgrade-urilor care pot fi numite incrementale de la iPhone 12. Există deja estimări care sugerează faptul că noile modele sunt la fel de populare ca cele de anul trecut.