Apple iPhone SE (2020) Review detaliat în limba română (Hardware, Baterie, Connectivitate)

Timp 27/05/2022 De mhb

Autor: Alexandru Stănescu | Publicat în: Apple 15.891 ori20-07-2020FacebookTwitterPinterestGoogle+

Hardware Apple iPhone SE (2020)

Multă putere, puţină baterie...

iPhone SE (2020) este o reîncarnare de iPhone 8, care foloseşte o parte dintre componentele sale. În primul rând bateria e fix aceeaşi unitate de 1.821 mAh, insuficientă pentru pretenţiile lui 2020 aş zice şi pentru procesorul cel puternic şi înfometat de energie Apple A13 Bionic. Acel CPU a fost inaugurat pe seria iPhone 11 în toamna lui 2019.

Video-review iPhone SE (2020), secțiunea Hardware

Avem şi 3 GB RAM la bord, deci cu 1 GB RAM peste iPhone 8, iar stocarea este de 64, 128 sau 256 GB. Ecranul e acelaşi ca la iPhone 7 şi iPhone 8, un IPS LCD de 4.7 inch, cu rezoluţie de 1334 x 750 pixeli. Are protecţie oleofobică, protecţie anti zgârieturi şi suport Wide Color, True Tone, dar în loc de 3D Touch vine cu feedback haptic la apăsare pe ecran mai tare. Primim şi încărcare rapidă la 18W, dar asta doar dacă ai un alimentator de acest tip la îndemână, pentru că în cutie primeşti doar unul de 5W.

Informații GeneraleDimensiuniDisplay CameraMemorieMultimediaRețeleConectivitateAcumulatorDiverseDetalii smartwatch

Camerele par să fi rămas ca la iPhone 8: una singulară de 12 MP în spate, cu deschidere F/1.8, PDAF şi OIS, dar şi filmare 4K la 60 FPS, plus bliţ quad LED, iar în fată avem o cameră de 7 MP care filmează Full HD. Există şi difuzoare stereo şi nu avem jack audio, abordare devenită clasică de la iPhone 7 încoace. Aş menţiona şi suportul WiFi 6, Bluetooth 5.0, GPS, NFC, 4G LTE şi portul Lightning de jos. Pentru securitate avem un cititor de amprente integrat în butonul Home, pe care am aproape am uitat să îl folosim după atâta vreme.

Apple iPhone SE (2020) Review detaliat în limba română (Hardware, Baterie, Connectivitate)

Completăm lista de dotări/funcţii cu încărcare wireless, accelerometru, senzor de proximitate, giroscop, busolă şi barometru.

Baterie Apple iPhone SE (2020)

Sub 2000 mAh nu merită atenţia noastră

Printre numeroasele critici colectate de iPhone SE (2020), câţiva YouTuberi au încercat să ne convingă și că acest teminal are o autonomie totuși satisfăcătoare. Nu i-am crezut pe cuvânt şi am preferat să facem și propriile teste. Pe hârtie lucrurile nu sună prea bine, 1.821 mAh, fix cât iPhone 8. Are totuşi încărcare la 18W, dar nu are încărcător de 18W la pachet, ci doar de 5W. Vine şi cu suport pentru încărcare wireless.

Video-review iPhone SE (2020), secțiunea Autonomie Baterie

La testul de playback video am ajuns la 7 ore şi 50 de minute, rezultat slab şi locul 278 în ierarhia noastră de sute de telefoane testate. E peste Huawei P20 Lite şi Razer Phone 2, dar şi Nokia 6.2. Nu e o companie selectă, ce e drept. E sub iPhone 8 cu 3 ore, sub iPhone 7 Plus şi LG Q7. La utilizarea continuă nu avem PCMark pe iOS, dar avem bunul simţ şi experienţa personală. Poţi porni cu 100% baterie pe iPhone SE (2020) la 8-9 dimineaţa şi ajungi la 17-18 căutând încărcătorul.

Test- Video playback

Power userii obsesiv compulsivi pe Facebook, Instagram, YouTube îl pot încărca şi de ori pe zi. Încărcarea e şi ea lungă, 2 ore şi 28 de minute, dar din fericire am avut încărcător de 18W de la iPhone 11 Pro şi l-am adus la 50% în 30 de minute. O autonomie și baterie dezamăgitoare, pe care o văzusem venind totuşi.

Test- Încărcare 100%

Timpul de încărcare a bateriei până la 100%

Test- Încărcare (5 minute)

Test- Încărcare (15 minute)

Test- Încărcare (30 minute)

Test- Încărcare (1 oră)

Connectivitate Apple iPhone SE (2020)

4G şi WiFi 6, aşteptăm şi 5G curând

Apple iPhone SE (2020) are fix aceleaşi opţiuni de conectivitate ca şi generaţia iPhone 11. Vine cu conector Lightning jos, slot nano SIM şi suport 4G LTE într-o sumedenie de benzi. Avem şi WiFi 6, aşa că putem să prindem multe sute de Mbps în banda de 5 GHz.

Video-review iPhone SE (2020), secțiunea Conectivitate

Bifăm şi Bluetooth 5.0, GPS, NFC (doar pentru plăti, doar cu Apple Pay, până obliga UE Apple să deschidă cipul NFC). Apelurile se aud tare şi clar, iar microfonul îşi face treaba bine. Am făcut şi un SpeedTest şi la testul 4G în reţeaua Orange România am ajuns la 187 Mbps la download şi 47.6 Mbps la upload. La testul WiFi am ajuns şi mai sus, la 473 Mbps la download şi la 24.9 Mbps la upload. Peste unele flagship-uri Android din acest an.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202Apple iPhone SE (2020)Alexandru Stănescu8,6410DistribuieDistribuieSalvează articolul